In memoria regretatului autor, bun prieten si colaborator al revistei Galileo Online, republicam azi un articol al lui Marcel Luca, aparut in seria „Ce treaba am eu cu SF-ul?” in iulie 2010.
In toamna anului 1955 aveam noua ani si ceva, eram scoler in clasa a IV-a si fiind un cititor impatimit, desigur precoce, care-și facea lecturile uneori cu lanterna sub plapuma, dupa ora stingerii, realizasem in vara tocmai petrecuta, o ampla documentare referitoare la populara colectie Aventurile submarinului Dox, ale carei urme se gaseau cam prin toate casele cu biblioteci nepretentioase, la doar zece ani de la sfirsitul razboiului. Astfel ca expunerea la chioscul de presa din Piata Traian, la 1 octombrie, a primului numar din CSPF, cu „Meteoritul de aur” de Octavian Sava, a trezit in mine instinctul colectionarului in nuce si determinarea de a obtine de la mama, intr-o epoca de pauperitate cvasigenerala, bancnota de un leu necesara achizitionarii brosurii mult rivnite.
Am iubit aceasta Colectie a adolescentei mele si am plins-o in 1974, la disparitie. Am crescut odata cu ea, cu incetul am inceput sa disting, prin ea, intre literatura de aventuri si cea autentic SF, ajungind apoi sa fiu si eu unul dintre autorii publicati in ultima treime a existentei sale, in trei fascicule diferite: 382/1971, 396/1973 si 466/1974.
Spre sfirsitul autumnal al anului 1969, am aflat din presa locala despre infiintarea, la 9 noiembrie, a cenaclului „H.G.Wells” din Timisoara, la Casa de Cultura a Studentilor, al carui indrumator de inceput, din partea filialei locale a Uniunii Scriitorilor, fusese desemnat Laurentiu Cernet. Il cunosteam indeaproape pe Lorin, cum il alintau prietenii, il vizitam deseori acasa, unde ma intimpina in usa prima sa sotie, Cipilica, si ne tutuiam, chiar daca pe atunci cei 15 ani diferenta de virsta insemnau destul de mult. L-am contactat degraba si l-am rugat sa ma introduca la urmatoarea sedinta a cenaclului, fapt pentru care, in duminica respectiva de sfirsit de noiembrie, ne-am fixat un punct de intilnire, catre orele zece, la sensul giratoriu de pe Calea Sagului.
Paseam alaturi pe trotuarele uscate peste care cadea uneori cite o bura din chiciura de pe crengile copacilor, si abia il auzeam pe prietenul meu mai mare, care isi colporta cu farmecu-i inegalabil anecdotele din viata scriitoriceasca, invederind, prin verva si stil, suma darurilor care l-au consacrat ca cel mai redutabil umorist al metropolei banatene. Mai participasem eu la diferite cercuri literare ale orasului, nu eram un nestiutor al procedurilor si cutumelor uneori ciudate care le animau, in functie de personalitatile care le faceau functionale, dar de data aceasta eram aproape gituit de o emotie careia cu greu ii gaseam justificarea, alta decit, poate, sentimentul ca sint pe cale de a pleca intr-o expeditie spre tarimuri necunoscute, fascinante prin misterul lor.
Ajunsi in proximitatea Casei Studentilor, pe bulevardul General Dragalina, pe cind treceam in dreptul alveolei din gardul bisericii romano-catolice din Iosefin, unde se inalta, mereu impodobita cu flori proaspete, o monumentala cruce de marmura neagra cu Mintuitorul Iisus rastignit, Lorin si-a intrerupt sirul vorbelor de duh cu care ma regalase pina atunci si, deodata, oprindu-se brusc in loc, mi s-a adresat cu o voce ferma, ridicata: „Recunoaste! Ti-ai facut cruce cu limba in cerul gurii!”…
Luat prin surprindere, am biiguit: „Mi-am facut!”…
Peste cinci minute intram in sala 205, unde am facut cunostinta conclavului primordial al legendei de mai tirziu, cenaclul “H.G.Wells”. Erau acolo Doru Treta, Lucian Ionica, Viorel Coifan, Ion Cartianu, Lia Voinea, Radu Rusu, scriitorii Mircea Serbanescu si Ovidiu Surianu, metodistul si viitorul director al CCST, profesorul Valeriu Panasiu.
In numai trei ani, in calitate de secretar literar al cenaclului si alaturi de ceilalti, am realizat numarul 396/1971 din CPSF (Din creuzetul creatiei timisorene), un volum colectiv (Povestiri stiintifico-fantastice, CPSF, Arad, 1972), primul fanzin tiparit din Romania, Paradox (co-editor cu Cornel Secu), am participat la primele doua Consfatuiri nationale de la Bucuresti si Craiova si am organizat-o pe cea de-a III-a, somptuoasa, la Timisoara…
Timp de trei decenii si jumatate de la data convertirii si intrarii mele oficiale, institutionale, in ghilda sefistilor autohtoni, in zilele lucratoare, onorindu-mi statutul de om al muncii la Oficiul pentru Studii Pedologice si Agrochimice care fiinta pe bulevardul General Dragalina, am trecut prin fata minunatului monument al Mintuitorului crucificat, amintindu-mi inextricabil de vocea stenica de tenor a lui Laurentiu Cernet care, intr-un fel, oficiase un ritual cvasimasonic de initiere: „Recunoaste! Ti-ai facut cruce cu limba in cerul gurii!” si marturia mea inocenta: „Mi-am facut!”…
A fost intr-un ceas bun!