Se poate retine si spune ca John Williams este pur si simplu cel mai de succes si important compozitor de film din istorie: exista partiturile sale de nesters pentru Razboiul Stelelor, poate cea mai importanta coloana sonora scrisa vreodata; Superman, Harry Potter si practic intreaga filmografie a lui Steven Spielberg: Jaws, Indiana Jones, ET, Jurassic Park, Lista lui Schindler… A castigat cinci premii Oscar, a primit nominalizari pentru alte 52 si adauga premii rezervate pentru foarte putini, precum cel Presidential Medal of the Arts, premiul Institutului American de Film pentru o viata sau Printesa Asturiei din 2020. La 90 de ani, John Towner Williams (Long Island, New York) este, cel putin, cel mai apreciat compozitor din istorie.
Toate acestea fiind conservatoare. Fiind ceva mai generos, se poate spune ca Williams, acum in varsta de nouazeci de ani, arunca acum o alta umbra peste vremurile sale, mult mai lungi si mai greu de evitat; cea a unui artist cheie pentru a intelege muzica actuala, un titan care, spunand povesti cu orchestra, a reusit sa asimileze secole de traditie muzicala si sa le reinnoiasca cu propria sa voce aplaudata. Pentru un mare box office, da, dar si, in ultimul timp, pentru aristocratia muzicii culte din intreaga lume. Compozitiile sale par sa fi depasit in ultimii ani filmele pe care le insotesc si sunt auzite in sali la fel de inaccesibile precum Musikverein-ul din Viena, unde nu se canta in mod normal compozitorii in viata, sau Filarmonica din Berlin. Muzica sa de camera este inregistrata si la case de discuri prestigioase.
Williams inaintea Orchestrei Boston Pops in primul sau an ca director muzical al institutiei, in ianuarie 1980, in timpul unui concert la New York.
A lui este povestea nu foarte frecventa a cuiva fara un pedigree anume care reuseste sa deschida cele mai inchise cercuri ale muzicii. Williams era un adolescent cu bucle rosii care dormea langa pian in garajul parintilor sai de pe Vantage Avenue din Los Angeles, unde familia sa se mutase in 1947 din New York pentru a canta in orchestrele de la Hollywood. Dormitul langa pian da o buna seama de greutatea pe care muzica a avut-o in viata tanarului. A cantat intr-o trupa de jazz, „cea mai tare de la Hollywood” conform revistei Time in 1949, a pus acasa jam sesiuni, a mers la concerte si, cand nu, si-a insotit tatal, percutionist, la inregistrarile a nenumarate coloane sonore, in special cele ale lui Bernard Herrmann pentru Alfred Hitchcock. Nu a fost vazut pe plaja sau pe bowling. Doar muzica.
El pastreaza si astazi un devotament similar. Poate cu mai putine concerte, dar tot scrie, cu dedicatie monahala, zilnic si cu creionul, stand la pian: cu exceptia catorva duminici, compune in fiecare zi de mic, de placere, desi mai tarziu ceea ce a scris ajunge in gunoiul. A studiat compozitia cu Mateo Castelnuovo-Tedesco – profesor al altor giganti ai filmului precum Andre Previn, Henry Mancini sau Jerry Goldsmith – si pianul la Juilliard cu Rosina Lhevinne. S-a faurit si pe parcursul a patru ani de serviciu militar, aranjand marsuri (nu intamplator multe dintre melodiile sale cele mai memorabile, cele ale lui Darth Vader, Luke Skywalker, Indiana Jones sau Superman, au aceasta forma).
Cu toate acestea, plenitudinea muzicala nu a venit din studio, ci din trauma, pe care a suferit-o, fiind deja o semnatura obisnuita in gama medie de la Hollywood: pe 3 martie 1974, sotia sa, actrita Barbara Ruick (Carusel), a murit. brusc, la 43 de ani, a unei hemoragii cerebrale. Ea si Williams erau casatoriti de 18 ani si aveau trei copii. „Inainte de acel moment, nu prea stiam ce fac. Mai tarziu, scrisul meu, felul meu de a intelege muzica, tot ce am facut, a devenit clar. La ce avea sa foloseasca micul talent pe care il primise? A fost o schimbare emotionala uriasa in viata mea, sa o spunem asa, una care mi-a aratat cine sunt”, a marturisit el in 2014, in timpul unei discutii pentru Academia Americana de Film. Ateu, s-a indreptat catre lipsa unui alt zeu in muzica sa si asta nu a sunat niciodata la fel.
Schimbarea a fost observata pentru prima data intr-un concert de vioara pe care l-a compus in memoria lui Ruick intre 1974 si 1976, poate cea mai rotunda lucrare a sa si cu siguranta cea mai pura distilare a stilului sau, atonal si expresiv, in afara cerintelor unui film. Dar s-a auzit si in cinematograf, unde, pe langa expertiza sa tehnica deja dovedita si urechea pentru melodiile carismatice, a dezvaluit o noua capacitate de a misca profund cu o muzica care este acum mai lirica, mai clara, cu mai multa viata. El a semnat legendarul Falci si primul Razboi al Stelelor, doua premii Oscar si saltul sau catre celebritate (si cel al regizorilor respectivi, Steven Spielberg si George Lucas). Apoi aveau sa vina Intalnirile apropiate ale celui de-al treilea fel (re-mi-do-do-sol) si Superman. La 48 de ani, John Williams avea un picior in istorie.
John Williams a castigat Oscarul pentru cea mai buna muzica originala pentru „Razboiul stelelor” in martie 1978.
In cinema, succesul sau s-a datorat vicleniei cu care a inteles terenul pe care a pasit. Wagner, Stravinsky si Strauss i-au inspirat pe primii compozitori de la Hollywood, vienezul Erich W. Korngold si Max Steiner; Acesta din urma, mai presus de toate, a fost cel care a stabilit sunetul cinematografiei cu partiturile din Gone with the Wind, King Kong sau Casablanca. Williams a pastrat acel sunet si a invatat de la Steiner sa puna muzica sub dialog si efecte sonore, cea mai dificila parte a unei coloane sonore, precum si sa ofere o melodie sau acord fiecarui personaj sau concept cheie al unui film. Williams si-a antrenat publicul sa asculte tematic. Daca Darth Vader este mentionat intr-o scena, chiar si un copil recunoaste Marsul Imperial care se joaca in fundal. Acelasi lucru cu comorile pierdute din Indiana Jones, magia lui Harry Potter, dinozaurii din Jurassic Park: melodii simple la suprafata, dar complexe ca ritm si armonie, atat de versatile incat servesc, fara a fi deformate, pentru un moment tensionat cat si unul dramatic sau sentimental. Spielberg il cheama pe Williams Max dupa Steiner.
Laitmotivul a devenit vehiculul suprem pentru talentul newyorkezului si a facut istoria muzicii Star Wars. Intr-un ciclu de noua coloane sonore, fiecare de aproximativ doua ore, exista peste 60 de teme pentru personaje, locuri si idei si aproximativ 50 de idei muzicale recurente cu semnificatii dramatice diferite (muzicologul Frank Lehman le-a adaugat). Sunt atat de recunoscuti incat, spre sfarsitul sagai, realizatorii se sprijina deschis pe ei. Nu este necesar sa explicam cu dialog ca Kylo Ren, ticalosul celor mai recente filme, se gandeste la mama sa, Printesa Leia, atunci cand decide daca va arunca sau nu in aer nava in care se afla: orchestra suna clar tema printesei si acea subliniere este suficienta. Este imposibil sa gasesti muzica cu atata greutate narativa in istoria cinematografiei. Melodiile sunt evocatoare (se beau din stiluri muzicale cunoscute), interesante (contin metrica diavoleasca a jazzului) dar, mai presus de toate, contin suflet. Ei insufla viata reala si dragoste in universuri fictive si lumi interioare.
John Williams incepe sezonul de vara al Hollywood Bowl din Los Angeles in 2000.
In timp ce aceasta tehnica a avut succes la Hollywood, Williams a fost in general dispretuit de cea mai mare parte a institutiei muzicale. Dragostea lui pentru traditie si claritate l-a facut, pentru ei, un vanzator ambulant de melodii pentru nave spatiale, efecte computerizate, copii si mase; Cel mult, un tehnician viclean care popularizase idei de la Berg, Stravinsky, Bartok sau Britten. Acum, insa, la Hollywood, orchestrele sunt din nou considerate stanjenitoare si se prefera un sunet mai mult ambiental decat dramatic. Iar muzica lui Williams a capatat o a doua viata in salile, astazi pline de interpreti, dirijori si critici care au ajuns in simfonic prin Star Wars sau Harry Potter: exista, de exemplu, cel mai interesant tanar compozitor considerat din Statele Unite. United Andrew Norman,
Dupa ce a fost invitat sa joace clasicele sale film la Viena (2020) si la Berlin (2021), Williams va avea premiera la Scala din Milano, dupa ce a semnat, anul acesta, al cincilea Indiana Jones si noul film Spielberg. Anne-Sophie Mutter, violinista impecabila, care si-a inregistrat piesele, isi va prezenta in premiera noua lucrare pentru vioara pe 12 martie, din nou la Musikverein si sub bagheta ei.
Poate ca recunoasterea academica este inutila pentru cineva care a miscat sute de milioane de oameni in intreaga lume cu muzica sa, care a dat glas imaginatiei nenumaratilor creatori si a trezit atatea vocatii muzicale. Poate ca aceasta este o recompensa suficienta. La sfarsitul premierei sale europene, la acel concert de la Viena din ianuarie 2020, dupa ce au cantat Marsul Imperial intr-un Musikverein plin de fani si demnitari, muzicienii celei mai stricte orchestre din lume si-au pus instrumentele jos si s-au apropiat de plin si transpirat. om batran. Au vrut autograful lui. La 90 de ani, John Williams nu este un compozitor cheie in cinema, el este un compozitor cheie in istorie.