E greu de spus care e mai dureroasa. Si e greu de spus dacă intre ele, la un moment dat, nu există egalitate. Cred ca singuratatea este o alegere pe care o facem intr-un moment la vietii noastre, de cele mai multe ori fara sa realizam asta. De ce o facem?
Poate pentru ca ei, cei din jurul nostru ne-au inselat asteptarile … poate din cauza ca am suferit in relatiile noastre si nu este teama sa nu mai suferim, motiv pentru care preferam sa fim singuri sau sa nu ne implicam intr-o relatie serioasa, multumindu-ne cu ceva de suprafata … ceva care, nefiind ancorat de sufletul nostru, va disparea la un moment dat, lasandu-ne nu doar un gol in jur ci aratandu-ne ca in toti anii care au trecut, in jurul nostru a fost un gol pe care noi am refuzat sa il vedem …
De ce o mai facem? … sa privim in jurul nostru … un prieten de-al meu a renuntat la iubirea vietii lui, pentru ca in sinea lui era convins ca, mai tarziu, o va face sa renunte … Imi spunea: „Ma cunosc pe mine … stiu ce fel de o sunt si stiu ca peste cativa ani va suferi mult din cauza mea. O iubesc prea mult si nu vreau sa fiu eu cel ce o va face sa sufere” .. .
Si de atunci a facut totul pentru ao indeparta de el. In cele din urma, fata sa aruncat in bratele celui mai bun prieten al prietenului meu – la inceput a crezut ca in felul asta va putea patrunde iarasi in anturajul lui. Apoi soarta a facut sa se casatoreasca cu acest “cel mai bun prieten al fostului iubit”, care a stiut sa speculeze, in favoarea sa, situatia. Iar ea inca il iubeste pe prietenul meu … mi-a spus-o intr-o zi, probabil sperand ca voi transmite mai departe. Dar nu mai avea nici un rost … nimic nu mai putea intoarce anii pierduti …
Dar nu despre prietenul voiam sa vorbesc (predestinat nume, nu?!) … ci despre singuratate … exista un tip de singuratate care doare: se numeste INSINGURARE. O melodie veche a reusit sa o descrie fantastic …
“Insingurare, cine nu te stie / Sa nu te intalneasca niciodata / Insingurare, inima pustie / Ce trista esti si cat de zbuciumata / Insingurare, umbra nedorita / Ce zeu pagan care-a urat Iubirea / Te-a zamislit din chinuri si ispita / Si ti-a trimis in lume, nemurirea ”…
De ce doare atat de tare insingurarea? Pentru ca te indepartezi, treptat, de toti cei care tin tin tine. Iti creezi o lume interioara in care te retragi. O faci in momentul in care prietenii nu mai sunt de ajuns. In momentul in care ai impresia ca cei din jur nu numai ca nu te inteleg, dar chiar sunt impotriva comportamentului tau. Singuratatea si insingurarea nu au varste … si probabil ca ai simt asta nu o data.
Eu … cum am reusit sa lupt împotriva ei? Nu am reusit … Am acceptat-o ca facand parte din mine. Tin minte cand prietenii trageau de mine sa ma scoata prin cluburi / baruri … sa-mi prezinte diverse fete “disponibile”, doar ca sa ma vada iesit dintr-o stare care-mi facea rau. Dar desi trupul imi era prezent in locul distractiei, mintea mea era in alta parte.
Oare de cate ori ti sa intamplat la fel, alaturi de prietenele tale ??? Insemna asta ca prietenii nu ne intelegeau ?! Deloc. Dar incercau sa ne ajute sa trecem peste momentele respective … La mine nu au reusit si-mi pare rau de esec lor … daca reuseau poate nu ajungeam in situatia de fata – urasc cand am impresia ca-mi plang de mila. ..