Sarcina si relatia cu copilul

Sarcina este o experienta deosebita, unica, in viata oricarei femei. Experienta maternitatii incepe insa, cu mult timp inainte de aparitia sarcinii si isi are originea chiar in propria copilarie, dezvoltandu-se apoi prin dorinta de a deveni mama si continuand prin crearea copilului imaginar si imbogatirea acestuia cu diferite caracteristici.

Maternitatea reprezinta o implinire totala a feminitatii si astfel exista multe situatii in care femeile isi doresc sa ramana insarcinate insa atunci cand acest lucru devine realitate nu pot intra in contact cu copilul, nu pot stabili o relatie autentica cu fatul in timpul sarcinii, lucruri ce pot fi constientizate sau nu de mamica respectiva.

Situatia in care femeia nu este pregatita, din punct de vedere psihic, pentru venirea pe lume a unui copil, dorinta de a avea un copil pentru propriul sentiment de implinire ca femeie sau pentru umplerea golului lasat de o pierdere sau de singuratate sunt posibile cauze ale unei relatii deficitare cu copilul in timpul sarcinii.

Totodata, perioada de sarcina reprezinta o etapa plina de modificari atat din punct de vedere fizic cat si emotional, astfel incat femeia are, in aceasta perioada, o foarte mare capacitate de introspectie si intoarcere catre sine. Apare o reactualizare a propriei copilarii, a propriei relatii cu mama si pot aparea amintiri uitate si nevoi neimplinite ale copilariei, femeia reactualizandu-si nevroza infantila, ce poate genera stari de anxietate, vinovatie sau teama, stari emotionale negative pe care fatul le va prelua, aflandu-se intr-o totala simbioza cu mama. In acest sens, este recomandat ca viitoarea mamica sa isi clarifice si sa isi intareasca relatia cu propria mama, sa isi „implineasca”, pe cat posibil, nevoile nesatisfacute ale copilariei si sa optimizeze relatia cu copilul interior.

Este foarte important ca femeile insarcinate sa isi gaseasca un echilibru emotional atat pentru a asigura o stare de bine si o dezvoltare normala fatului cat si pentru a se disponibiliza din punct de vedere emotional pentru relatia cu propriul copil.

De multe ori femeile sunt atat de acaparate de copilul imaginar, de o imagine fantasmatica a copilului ideal incat pierd contactul autentic cu copilul real. Pentru restabilirea acestei relatii mamaicile pot privi cu atentie imaginile de la ecografii, astfel incat sa incerce sa isi cunoasca copiii, sa le observe caracteristicile. Totodata este recomandat un contact fizic constant cu copilul prin atingerea pe burtica, mangaierea si observarea tactila a acestuia.

Comunicarea cu copilul nenascut este deasemenea extrem de importanta. Astfel ii putem vorbi copilului, ii putem povesti ce se intampla, ii putem descrie ceea ce facem in diferite momente, il putem pregati pentru diferitele noastre activitati si poate cel mai important este sa ii spunem ceea ce simtim pentru el. Este important ca atunci cand ii vorbim fatului vocea noastra sa fie calda, linistita. Desi multi considera ca aceasta relatie se dezvolta intr-un singur sens, ca mamicile nu primesc nimic in schimbul implicarii si ca aceasta implicare nu este resimtita de copil, s-a demostrat ca acesta din urma reactioneaza la acesti stimuli prin linistire si incetinirea batailor inimii, creandu-se totodata si premisa unei bune dezvoltari a fatului, in perioada intrauterina punandu-se si bazele dezoltarii psihice ulterioare a copilului.

Astfel, copii se vor dezolta in perioada intrauterina si in masura in care noi le vom oferi un mediu propice si ii vom stimula. Insa pentru a fi in contact cu copilul in timpul sarcinii, pentru a avea o relatia sanatoasa cu acesta este necesar ca noi sa ne rezolvam propriile conflicte interioare, sa avem o relatie buna cu copilul interior, cu propriile mame, sa avem o relatie sanatoasa cu noi insine.