Oferta Transelectrica a fost suprasubscrisa cu 59%

Nu Rata

Actiuni insuficiente pentru o cerere atat de mare: oferta Transelectrica a fost suprasubscrisa cu 59%

Solicitarile investitorilor mari au depasit cu 45,45% transa de actiuni Transelectrica alocata acestora, iar volumul de actiuni solicitat de investitorii mici a fost de 2,8 ori mai mare decat numarul titlurilor scoase la vanzare de stat, astfel ca oferta Transelectrica (TEL) a fost suprasubscrisa cu aproape 59%.

Astfel, statul va incasa 164,7 milioane lei (37,7 milioane euro) pentru pachetul de 15% din actiunile Transelectrica scos la vanzare, in conditiile in care pretul pe transa investitorilor institutionali ar fi de 14,9 lei, iar pentru micii investitori de 15,71 lei, potrivit ultimelor ordine de subscriere din oferta.

Oferta a inceput la 14 martie si s-a incheiat marti, 27 martie, la ora 17:00. Valoarea ordinelor plasate este de 269 milioane lei (61,5 milioane euro).

Subscrierile au fost realizate la preturi care au atins minimul si maximul din oferta, respectiv 14,9 lei si 19,2 lei. Cele mai multe actiuni au fost subscrise la preturi intre 14,9 lei/titlu si 16,01 lei/actiune.

Potrivit datelor inregistrate in sistemul Bursei la ora 12:00, pretul de executie pentru transa mare ar fi de 14,9 lei, iar pe transa micilor investitori de 15,71 lei.

Pretul de executie va fi stabilit in urma insumarii tuturor ordinelor de cumparare in ordinea descrescatoare a pretului pana se ajunge ca ofertele investitorilor sa echivaleze cu numarul total al actiunilor scoase la vanzare de catre stat.

Investitorii care au subscris peste pretul de executie vor primi integral actiunile cumparate, iar in cazul celor care au plasat ordine exact la pretul de executie alocarea se va face pro-rata.

Investitorii mari au subscris aproape 131% din actiunile din oferta, iar micii investitori au plasat ordine pentru 27,92% din titluri.

Subscrierilor marilor investitori au cumulat 221 milioane lei (50,6 milioane euro), iar pe transa micilor investitori ordinele au fost in valoare de 48 milioane lei (10,9 milioane euro). Subscrierile investitorilor mari depasesc cu 45,45% titlurile alocate pe transa lor, iar in cazul micilor investitori cererea a depasit oferta de aproape 2,8 ori.

Pentru investitorii institutionali sunt alocate 90% din titlurile scoase la vanzare, iar pentru micii investitori o transa de 10%. Transa investitorilor mari este destinata celor care subscriu de minim 500.000 de lei, iar cea pentru micii investitori este alocata pentru subscrierile de sub 500.000 de lei.

Calculat la pretul minim cerut de stat pachetul scos la vanzare este evaluat la 163,8 milioane lei (37,6 milioane euro), iar raportat la cotatia maxima valoarea este de 211,1 milioane lei (48,4 milioane euro).

Subscrierile au fost realizate prin sistemul Bursei de Valori Bucuresti, astfel ca investitorii au putut cunoaste volumul subscrierilor si preturile la care acestea au fost realizate. Oferta este intermediata de consortiul format din Banca Comerciala Romana, Intercapital Invest si Swiss Capital.

 

Recente