Indiferent daca sunteti in cautarea de carti cu greutate pe care nu ati citit-o niciodata sau cautati sa descoperiti ceva care nu a fost mediatizat pe scara larga, suntem aici cu recomandari ample. Iata care sunt cartile noastre preferate din acest an.
„Idiotul” de Dostoievski
Romanul Idiotul, scris in anii 1867-1868 se numara printre operele cele mai remarcabile ale lui F. M. Dostoievski, opere care au dobandit un renume mondial. Multe din personajele si episoadele romanului sunt de-a dreptul uimitoare prin pregnanta lor, prin forta si profunzimea lor psihologica. Pe de alta parte insa in romanul Idiotul ies la iveala, in mai mare masura poate decat in alte scrieri ale lui Dostoievski, contradictiile din conceptia despre viata a marelui scriitor rus, ciocnirea in opera sa a aspiratiilor nobile, izvorate din dragostea de oameni, si conceptiile false, reactionare, ostile gandirii revolutionare. Cartea „Idiotul” de Dostoievski poate fi comandata de pe site-ul Buy Books.
„Sfarstitul noptii, sarutul dat leprosului” de Francois Mauriac
Conflictul intre aceste doua exigente: pe de o parte, sa scriu o opera logica si rationala, pe de alta, sa las personajelor nedeterminate si misterul vietii – imi pare a fi singurul pe care, cu adevarat, trebuie sa-l rezolv.” Astfel isi precizeaza Mauriac locul, intr-un eseu despre roman, intre traditia balzaciana, pe care o contesta doar partial, si noile tendinte ale romanului – recunoscute de el mai ales in opera lui Dostoievski si Proust – , pe care nu le accepta, de asemena, decat in parte. Romanul lui Mauriac este insasi consacrarea acestui compromis, rezolvarea lui originala.
„Casa verde” – Mario Vargas Llosa
Eseist si romancier de sorginte latina, Mario Vargas Llosa, reuseste prin acest roman sa se ridice la nivelul scrierii faulkneriene, pe care o admira foarte mult si al carui model il urmeaza in conceperea acestui roman.
„Casa Verde” gliseaza intre doua regiuni din Peru, Piura, un oras din nordul tarii, imbratisat de desert si satul Santa Maria de Nieve, o pata alba in coloritul junglei amazoniene. De altfel, aceste doua zone complet distincte au corespondente in scriitura lui Llosa. Cartea combina scrisul alert si frazele complicate ca vegetatia amazoniana, cu o scriitura la fel de clara precum casele in desert. Cele doua tendinte alterneaza dealungul romanului, intersectandu-se cinematgografic. In fata ochilor ti se deruleaza imagini vii, pe alocuri sacadate. O vezi pe Bonifacia, il vezi pe Lituma, o vezi pe Lalita, il vezi pe Anselmo. „Camera” trece pe la fiecare, Llosa scanandu-i cu un aer regizoral, oferindu-ti gros-plan-uri si planuri detaliu.
„Drumuri prin Europa”, de Karel Capek
Karel Capek este un nume destul de cunoscut la noi; piesa care l-a facut celebru, R.U.R, anuntand literatura de anticipatie pe tema robotilor, a fost publicata in „Biblioteca Populara Dimineata”, inca din 1927. S-a tradus apoi, in decursul anilor, Mama, Razboi cu salamandrele, Krakatit, Fabrica de absolut si deliciosele povestiri dintr-un buzunar. E cazul sa spunem de la inceput ca Capek a fost un neobist calator. Reputatia, imprejurarile, curiozitatea, dorinita de a cunoaste oamenii si melaguriele cele mai diferite l-au impins pe numeroase cai ale Europei. In 1923, intrerupe romanul Krakatit, la care lucra, ca sa viziteze pentru sase saptamani Italia.
„Manuel”, de Julien Green
O opozitie gogoliana in termeni si psihologia de tip dostoievskian in sens stabileste, in legatura cu personajele lui Julien Green, Gaetan Picon cand le imparte in „sufletele moarte” si „suflete vii”.Observatia e pe cat de adevarat pe atat de nespecificata pentru autorul romanului Le Visionnaire (si care in traducere apare intitulat Manuel); ea se poate aplica, fara mari difiicultati si fara eroi intolerabile, lui Green ca si lui Flaubert, lui Mauriac ca si lui Stendhal. Exagerand prin extensie de sens s-ar putea afirma ca opozitia de mai sus, asa de ispititoare ca formula, se reduce de fapt la banala distinctie intre personajele cu functie dramatica.
„Cazul Eugenitei Costea”, de Mihail Sadoveanu
Cazul Eugenitei Costea, fiind povestirea unei intamplari ciudate, fiind semnalarea catorva vieti de exceptie morala asezate pe punctul de jonctiune al satului idilic cu orasul primjdios, este si altceva decat ceea ce cunosteam pana acum din Mihail Sadoveanu, dar nu cu totul altceva fata de opera anterioara, de care se leaga tocmai prin incadrarea naratiunii in perspectiva paseista. Autorul, asadar, domina si de data aceasta intreaga lucrare prin ceea ce formeza neasemuita sa poezie, prin dulceata cuvantului si puterea de evocare a catorva naluci ale dezechilibrului sufletesc.