rosia montana

Rezoluţie privind Roşia Montana adoptată de Partidul Verde European

Aspecte economice si sociale: Se preconizează exploatarea aurului şi argintului din zonă într-o perioadă de 17 ani. Înseamnă că la sfarşitul perioadei de exploatare a zăcământului zona ar rămâne din nou fără locuri de muncă, cu un număr mare de şomeri (şi cu un mediu grav afectat), problema socială neavând o rezolvare durabilă, pe termen lung.

Proiectul afectează 38% din suprafaţa comunei Roşia Montană şi aproximativ 1800 de persoane, care trebuiesc strămutate, precum şi demolarea a 740 case şi câteva biserici cu cimitirele lor. Operaţiunea a stârnit o puternică reacţie negativă şi nemulţumirea a numeroşi localnici, chiar dacă un număr însemnat au acceptat ofertele atrăgătoare de compensare financiară din partea firmei.

Aspecte juridice: Compatibilitatea proiectului cu legislaţia europeană, mai ales în contextul aderării la Uniunea Europeană. Aceasta obligă România la respectarea unor aspecte ale legislaţiei UE şi adoptarea integrală a acestei legislaţii. Probleme identificate:

Metoda aplicată în cursul elaborării proiectului minier Roşia Montană încalcă Directiva de Evaluare a Impactului asupra Mediului 85/337/EEC din 27 Junie 1985 şi Directiva 2001/42/EC a Parlmentului European.
Metoda de separare a aurului cu cianura încalcă Directiva 80/68/EEC din 17 Decembrie 1979 referitoare la protecţia apelor subterane (freatice).
Măsurile de stramutare şi relocare impusă, pe care autorităţile române intenţionează să le ia împotriva locuitorilor zonei miniere care refuză să-şi cedeze proprietăţile, încalcă Art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care este obligatoriu pentru România. Persoanele ale căror drepturi fundamentale au fost atinse au în prezent posibilitatea să-şi apere drepturile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Proiectul încalcă de asemenea Convenţia de la Berlin (10 Octombrie 2001) care prevede interzicerea cianurii în exploatările miniere pe teritoriul Uniunii Europene.

Concluzia generală este că proiectul nu corespunde criteriilor prevăzute în Art. 8, aliniat 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi contrazice nu numai legislaţia de mediu a Uniunii Europene/Comunităţii Europene, ci şi principiile de bază şi standardele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Nu poate fi ignorat riscul unor procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în care statul român (şi nu firma RMGC!) va fi parte şi va trebui să suporte consecinţele unor sentinţe nefavorabile, în cazul în care se va constata că au fost lezate grav drepturile unor persoane prin strămutarea forţată sau alte măsuri legislative.

Aspecte tehnologice: Tehnologia folosită se bazează pe extragerea aurului prin tratarea minereului măcinat cu soluţie de cianură de sodiu.

Folosirea unei tehnologii bazate pe extracţia aurului din minereu cu cianură periclitează în mod serios mediul ambiant şi experienţa dezastrului de la Baia Mare este releveantă. Accidente similare (ca. 30 numai după 1990!) au avut loc şi în alte ţări unde se aplică procedeul. Accidente majore au avut loc în U.S.A. (1993 şi 1998), Guyana (1995), Australia (1995), Filipine (1999), dar în zone mai puţin populate şi deci cu efecte mai puţin dramatice.

Dintre aceste accidente 72 % s-au datorat defecţiunilor de la baraje, 14 % spargerilor de conducte şi 14 % au fost accidente de transport. Nimeni nu poate garanta că asemenea accidente nu se pot repeta, iar odată produs pedepsirea vinovaţilor nu mai serveşte la nimic. Mai trebuie adăugat că cianura nu este singurul pericol; nămolurile şi apele rezultate din procesul tehnologic prezintă riscuri de poluare gravă şi prin conţinutul de metale grele toxice extrase din minereu, mai persistente chiar decât cianura şi care nu pot fi neutralizate! De altfel nici produşii de “neutralizare” a cianurii (cianat, complecşi metalo-cianici) – deşi mai puţin toxici – nu sunt lipsiţi de efecte negative, în cantităţile mari acumulate în lacul de decantare. Proprietăţile acestora (toxicitatea, timpul de rezidenţă şi efectele lor biologice) sunt încă puţin cunoscute şi este necesară prudentă şi din acest punct de vedere.

Tehnologia preconizată în proiect pentru distrugerea cianurii, cu ajutorul dioxidului de sulf (în bazine amplasate în aer liber!) introduce şi ea un potenţial agent poluant suplimentar. Pentru a evita orice suspiciuni, operaţiunea de la Roşia Montană ar trebui supusă analizei de către “Institutul Internaţional de Management al Cianurii” (International Cyanide Management Institute) care administreaza “Codul pentru fabricarea, transportul şi folosirea cianurii în producţia aurului”. Companiile care adoptă acest cod se supun unui audit din partea unui comitet independent, pentru certificarea respectăii cerinţlor impuse de Cod. Proiectul RMGC nu menţioază o asemenea certificare, deşi afirmă că “va fi elaborat un plan privind managementul cianurii”, plan care ar trebui deja să existe!

Aspecte privind capitalul natural: Exploatarea la suprafaţă (în cariera deschisă) produce o degradare semnificativă a mediului natural, în fapt o adevarată mutilare a peisajului, lăsând în urmă cratere imense şi masive depozite de material steril, după cum se poate vedea în cariera deschisă din imediata vecinătate, (la Roşia Poieni!). Poluarea aerului, apelor şi solului din zonă, produsă de mijloacele tehnice de exploatare la suprafaţă (prin decopertare) şi de transportul masiv, cu utilaje grele (camioane de 150 tone), a unor cantităţi uriaşe de minereu şi material steril nu poate fi ignorată.

Distrugerea peisajului caracteristic Munţilor Apuseni anulează potenţialul turistic şi elimină perspectiva unei valorificări durabile a zonei concepute pe această bază, pe o rază mare, nu numai la Roşia Montană. O zonă poluată nu va atrage nici investiţii de altă natură.

Exploziile folosie în tehnologia de decopertare prin “puşcare” (de cinci ori pe săptămână) prezintă riscul unor vibraţii şi unde seismice care pot avea efecte negative în imediata vecinătate a exploatării, riscând slabirea şi prăbuşirea unor construcţii şi a unor galerii miniere vechi.

Reprezintă riscuri serioase posibilitatea scurgerii apelor din bazinul de decantare, infiltrările în subteran, formarea de acid cianhidric (un gaz extrem de toxic) în timpul verii mai ales sub influenţa unor ploi acide, riscuri agravate de imediata vecinatate a unor localitaţi populate (Câmpeni, Abrud).

Proiectul promite reducerea concentraţiei de cianură la 1 parte pe milion în apele evacuate în lacul de decantare. Costurile reducerii acestuia la valori atât de mici sunt considerabile şi nu este sigur că această condiţie va fi indeplinită.

Aspecte ştiinţifice istorico-arheologice: Zona vizată în proiect conţine vestigii arheologice de mare interes ştiinţific, de valoare inestimabilă, cu caracter de unicat în Europa şi poate în lume, aşa cum au relevat studiile parţiale intreprinse de cercetătorii arheologi din România şi Franţa, ca urmare a obligaţiilor legale, finanţate chiar de firma RMGC pentru obţinerea “descărcării arheologice”. Este necesară extinderea acestor cercetări de la suprafaţa restransă cercetată (doar 4 hectare!) la toată suprafaţa vizată (cel puţin 100 hectare), ceea ce necesită mai mult timp. Exploatarea zăcământului de aur ar duce la distrugerea iremediabilă a sitului arheologic, ceea ce ar fi o pierdere de nerecuperat şi ar anula posibilitatea constituirii în viitor a unei zone de turism cultural, o soluţie economică durabilă pe termen lung. Nu este o noutate faptul că multe ţări care ştiu să le aprecieze valoarea, au făcut din vestigiile lor arheologice puncte de atracţie cultural-turistică, aducătoare de venituri permanente pentru populaţia din zonă (Egipt, Mexic, Grecia, Italia, etc.). Distrugerea unor vestigii arheologice de asemenea valoare ar fi o crimă culturală.