Peste 360.000 Euro pentru Haiti strânşi la Teledonul Realitatea TV – Unicef

Nu Rata

Peste 360.000 Euro pentru Haiti strânşi la Teledonul Realitatea TV – UNICEF

Vă mulţumesc tuturor celor care aţi contribuit prin donaţii la acest succes şi vă invit pe toţi să donaţi în continuare câte 2 Euro la numărul 848. Donaţiile pentru UNICEF vor putea fi făcute până în 23 februarie 2010.

Mai jos puteţi urmări Teledonul de la Realitatea TV la care am participat răspunzând la telefoane şi având o intervenţie în intervalul 1.33.00 – 1.34.50 al celei de-a doua părţi a Teledonului.

De asemenea, am făcut două donaţii, una în nume personal şi o alta în numele Asociaţiei Umaniste Române şi a unor persoane care sunt atei, agnostici sau liber cugetători.

Astfel de momente de solidaritate extraordinară cu persoane aflate în nevoie arată că, în ciuda gravelor probleme cu care se confruntă, societatea noastră poate găsi totuşi resursele necesare unor gesturi cu totul deosebite precum succesul strângerii în doar câteva ore a unei sume impresionante pentru ajutorarea copiilor din Haiti.

Recente