A trecut si aprilie, o luna aparent fara evenimente majore in plan national in domeniul nostru de predilectie.
Dupa iuresul de evenimente din martie – Targul de carte Final Frontier, Romconul controversat de la Timisoara – editurile nu s-au inghesuit sa publice mare lucru, revistele si blogurile de profil au canibalizat pina la epuizare evenimentele lunii precedente pentru a oferi subiect de discutie comentatorilor mai mult sau mai putin avizati, iar organizatiile de profil s-au pregatit pentru marea batalie de la Zagreb, conflictele fiind date uitarii sau mocnind fara spectaculozitate si scintei amuzante pentru cei neimplicati.
Singura inviorare s-a produs in marginea grupajului de articole tradus in e-zinul SRSFF, prin care vecinii nostri unguri isi exprimau parerile obiective despre felul in care se vede fandomul romanesc si F&SF-ul de la noi in general, din afara, din perspectiva unui neimplicat.
A trecut luna aprilie si a venit Euroconul. Si, cum a venit, asa a si trecut. Romania, desi prezenta la Zagreb cu delegatii numeroase, din ambele tabere organizationale – SRSFF si ARCASF -, a ratat iar marile premii si s-a intors acasa cu coada intre picioare. Nici propunerea SRSFF de a organiza Euroconul la Bucuresti in 2014 n-a avut succes. Cu 61 de voturi, Irlanda a depasit de patru ori Romania, astfel ca in 2014 vom merge la Dublin la Eurocon, nu la Bucuresti.
E semn ca propaganda n-a fost suficienta, se pare, si ca doi ani e un interval prea scurt pentru a lua fata unui fandom mai bine organizat. Si mai e poate un semn ca europenii n-au uitat bulibaseala de la Euroconul anterior organizat de Romania, pe insula de la Capidava.
Desigur, e imbucurator faptul ca am fost prezenti acolo, ca ai nostri au fost invitati sa conduca paneluri, sa tina lecturi publice, sa isi exprime opiniile in cadrul unor dezbateri. La fel de mult ne bucura si Premiul de Incurajare luat, pe deplin merit, de Oliviu Craznic, probabil cel mai dinamic reprezentant al celei mai recente promotii literare din F&SF-ul de la noi. Dar acestea sint victori individuale, nu sint meritul unei organizatii sau al alteia.
De aici ar trebui, poate, sa tragem niste concluzii. Si anume, in primul rind, ca destinul international al unui scriitor este unul individual, iar apartenenta la o grupare sau alta conteaza prea putin. Conteaza relatiile fiecaruia, de la individ la individ, conteaza talentul sau capacitatea de auto-promovare, conteaza ceea ce fiecare obtine prin forte proprii. Ar mai fi de notat ca aia de-afara nu dau o ceapa degerata pe problemele noastre; au si ei problemele lor, falitii lor, conflictele lor. Orgoliile noastre nationale nu fac doi bani la nivel european, unde se negociaza si se hotaraste la alta scara, in functie de alte criterii.
Si o concluzie generala: mai avem de invatat. Mai avem de invatat cum se organizeaza o conventie nationala, inainte de-a ne avinta la organizarea unei conventii continentale. Mai avem de invatat inainte de-a propune proiecte transfrontaliere, si-anume sa invatam sa ne facem ordine in propria ograda, sa ne punem de-acord imtre noi inainte de-a cauta acordul celorlalti. Dar din greseli se invata – daca esti cit de cit destupat la minte – asa ca experienta acestei luni terne ar trebui sa ne fie benefica, la urma urmei. Depinde doar de noi sa o valorificam.
Pina la urmatoarea proba de foc, pina la urmatoarea confruntare a autorilor si editorilor cu cititorul-rege, a ramas exact o luna. Pina la Bookfest mai sint treizeci de zile. La treaba!