Sotul ma uraste pentru ca nu i-am putut oferi un copil!

Am primit acum cateva zile o poveste cutremuratoare pe mail si ne-am gandit sa o publicam. Daca si tu treci printr-o experienta de viata marcanta, nu ezita sa ne scrii pe adresa de mail. Cititoarele noastre te pot ajuta cu sfaturi!

“Buna ziua,

Numele meu este Rodica si pot spune ca trec prin cele mai urate momente din viata mea. Simt ca sotul meu nu ma mai iubeste din cauza faptului ca nu mai pot ramane insarcinata.

Ne-am cunoscut cu 5 ani in urma, eu aveam 24 de ani, iar el este cu 3 ani mai mare. Nu pot spune ca a fost dragoste la prima vedere, as minti. A fost o relatie de prietenie care s-a transformat incet, dar sigur, intr-o iubire. O iubire asa cum nu am mai avut in viata mea.

Ne-am casatorit dupa 2 ani si totul era minunat, pana acum 5 luni cand am pierdut o sarcina. Cand am aflat ca sunt insarcinata am fost cea mai fericita femeie din lume, iar el cel mai mandru tatic in devenire. Nu ne venea sa credem ca vom fi parinti, eram in culmea fericirii si asteptam momentul cu mare nerabdare.

Nu pot spune ca a fost un copil planificat, ci mai mult o intamplare. Renuntasem la anticonceptionale (caci asta foloseam drept protectie) de aproape 9 luni de zile si nu ma asteptam sa raman insarcinata. Prima data cand am facut testul, si dupa un control ginecologic, aveam deja 3 saptamani de sarcina. Era minunat si incepusem deja sa ne facem planuri de viitor.

Insa, la doar 7 saptamani, s-a intamplat ceva groaznic, am avut un avort spontan. Medicii mi-au dat mai multe posibile cauze, insa nu au putut afla exact motivul pentru care am pierdut sarcina. Eram amandoi atat de dezamagiti, atat de tristi si deprimati, nici nu stiu cum a trecut prima saptamana dupa ce am aflat.

Am facut cateva analize si raspunsul a fost socant: Nu voi mai putea ramane niciodata insarcinata. Acest lucru mi-a fost confirmat de 3 doctori diferiti: sufar de o forma rara de obstructie a trompelor uterine, care nu poate fi vindecata si a fost un miracol ca am ramas prima data insarcinata.

Aceasta veste ne-a daramat pe amandoi, in special pe sotul meu. De cand am aflat diagnosticul, totul s-a schimbat. Simt cateodata ca ii pare rau ca s-a casatorit cu mine si ca ma uraste pentru ca am pierdut copilul.

Sotul meu care odata ma iubea, acum nu mai vorbeste cu mine, este distant, este nepasator si nu stiu cum sa actionez in aceasta situatie. La inceput am crezut ca este normal, ca trece printr-o depresie, ca va intelege ca nu este vina mea, insa am inceput si eu sa ma consider vinovata pentru pierderea bebelusului.

Au trecut 5 luni de atunci si nu mai exista comunicare, simt ca totul se duce de rapa. Imi pierd sotul pe zi ce trece, insa il iubesc si vreau sa ii fiu alaturi indiferent de ce s-ar intampla. Va rog sa ma ajutati, sa imi spuneti cum as putea sa fac astfel incat sotul meu sa se intoarca la mine, sa ma iubeasca si sa fim ca inainte. Inteleg ca pierderea unui copil este devastatoare, o simt pe propria-mi piele, insa nu-i inteleg comportamentul si nu stiu ce sa mai fac!”