Partidul verde Partidul verde

Restricţiile politice din România sunt ca în Khazahstan: dificultăţile unui partid înnoitor într-o ţară fără alegeri libere şi corecte

Mar 2nd, 2011 | By | Category: Articole

Restricţiile politice din România sunt ca în Khazahstan:

dificultăţile unui partid înnoitor

într-o ţară fără alegeri libere şi corecte


Pe marginea dezbaterii recente dintre

Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Mihnea Măruță, Alin Fumurescu, Cristian Ghinea, Mihai Goţiu, Dragoş Paul Aligică


Este posibilă o schimbare substanţială în prestaţia politică din România? Ar putea veni această schimbare de la actualele partide care domină scena politică? Are vreo şansă de succes un nou partid care să aducă un aer proaspăt în discursul şi prestaţia politică din ţara noastră?

Tema dezbaterii este una importantă şi merită extinsă şi prelungită. Am în vedere o serie de editoriale pe această temă. Astăzi mă voi referi doar la câteva dintre marile dificultăţi concrete pe care le are de înfruntat un nou partid pentru a apărea şi a obţine un rezultat electoral conform cu aşteptările, simpatia şi susţinerea de care s-ar bucura.

În opinia mea, discuţia despre un partid nou este aceea despre un partid înnoitor. Valorile care trebuie să fie emblematice pentru un astfel de partid înnoitor sunt, în mare, cele ale societăţii deschise şi cultivării şi prezervării democraţiei şi statului de drept. Partidul înnoitor, chiar dacă va avea o serie de priorităţi, nu ar trebui să fie unul nişat. Asta pentru că nu poţi rezolva cu adevărat nici una dintre problemele punctuale ale României, dacă nu este ajustat, în mod responsabil, printr-o viziune pe termen lung, cadrul general al structurării şi funcţionării instituţiilor din ţara noastră şi dacă nu se mizează pe calitatea umană şi profesionalismul celor care fac sistemul să funcţioneze.

Un partid înnoitor are, însă, de înfruntat nu doar lipsa unei promovări în presă, nu doar dificultatea de a strânge fondurile necesare construcţiei sale şi derulării unei campanii electorale eficiente, nu doar riscurile pe care le presupune necesitatea de a se confrunta cu conservatorismul şi cu lipsa de repere democratice din rândul unor largi părţi ale societăţii, nu doar dificultatea de a coagula grupuri mari de persoane într-un angrenaj coerent şi eficient de acţiune politică, ci şi de depăşit piedicile puse de legile electorale care îngrădesc drepturile politice.

Mihaela Miroiu vorbea recent despre faptul că România nu are trăsături ale unei democraţii veritabile, ci este doar “o democraţie electoralistă”, adică o ţară în care au loc periodic alegeri fără însă ca acestea să fie susţinute de pilonii unei autentice lumi a libertăţii şi a statului de drept. Din nefericire, nici acest ultim reazăm pentru cuvântul democraţie, alegerile, nu rezistă unei chestionări critice în România. Nu avem nici măcar un cadru electoral democratic. Alegerile nu sunt libere, pluraliste şi corecte în ţara noastră, după cum voi arăta mai jos…

Sistemul politic românesc actual este cel mai restrictiv şi discriminatoriu din Uniunea Europeană şi din întreaga lume democratică

1. România are cele mai restrictive condiţii din Uniunea Europeană pentru înregistrarea unui partid, fiind nevoie de 25.000 de membri fondatori, cel puţin câte 700 din minim 18 judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti.

Înregistrarea partidului este, aşadar, dificil de realizat. Dacă grupul de iniţiativă va dori să se înscrie la tribunal, va constata că nu poate face acest lucru la fel ca în celelalte ţări ale Uniunii Europene unde, se poate înfiinţa un partid cu până la 10 membri precum în Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia. În Bulgaria sunt suficienţi 50 de membri, în alte ţări câteva sute de semnături iar în Polonia şi Estonia 1000. Limita maximă este atinsă în Portugalia cu 7500 de membri. Nicăieri însă nu e nevoie de mai mult în UE.

Ştiţi unde e nevoie de mulţi membri fondatori? În Khazahstan! Acesta este modelul democratic urmat de partidele româneşti care au votat legea partidelor. Cerinţa privind colectarea semnăturilor în atât de multe judeţe este arbitrară şi abuzivă, restricţionând şi apariţia unor partide regionale care activează în numeroase ţări europene şi care contribuie substanţial la viaţa politică democratică în UE.

Voi ataca în curând această prevederea legii nr. 14/2003 a partidelor politice la Curtea Constituţională întrucât ea îngrădeşte dreptul de asociere (Art. 40 din Constituţie) şi dreptul de a fi ales (Art. 37 din Constituţie).

2. Chiar dacă un partid înnoitor se înregistrează, el nu va putea să participe la alegeri parlamentare. De ce? Pentru că legea nu îi permite acest lucru decât dacă plăteşte o taxă de cca 357.000 Euro! Asta prevede Art. 29 alin. 5 din legea nr. 35/2008 a votului uninominal.

Fiecare candidat trebuie să plătească o taxă de 5 salarii minime pe economie, adică 3350 RON, întrucât salariul minim pe economie este, în 2011, de 670 RON. Astăzi un Euro este 4,23 RON. Suma totală este de cca 791 Euro/candidat. În Parlament sunt 469 de locuri (137 senator şi 332 deputaţi, plus 18 deputaţi ai minorităţilor naţionale, aşadar 469-18 = 451 mandate). Această sumă de 791 Euro x 451 de candidaţi înseamnă cca 357.000 Euro.

Depozitul cerut pentru alegeri nu este nicăieri atât de mare. Logica unui astfel de depozit, rambursabil sau nu, este aceea că măsura ar descuraja persoanele extremiste sau frivole care ar dori să candideze fără a avea, de fapt, ceva de spus şi care ar face-o pentru amuzament, crescând în mod nejustificat costurile legate de tipărirea buletinelor de vot. De asemenea, că astfel de persoane ar dilua calitatea dezbaterilor politice sau ar folosi campaniile electorale pentru promovarea unor platforme extremiste marginale.

Dar în ţări precum Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria nu este cerută candidaţilor şi partidelor constituirea unui astfel de depozit la alegeri.

În Austria, fiecare partid care participă la alegeri plăteşte o taxă nerambursabilă de 435 Euro la nivel naţional, aşadar o sumă simbolică. În Cehia, depozitul este de 7000 de Euro la nivel naţional pentru fiecare partid, în Estonia două salarii minime pe economie pentru fiecare candidat. În Grecia este cerută o taxă nerambursabilă de 146,74 Euro pentru fiecare candidat. În Letonia maximum 7100 Euro la nivel naţional în funcţie de câte liste de candidaţi sunt propuşi de fiecare partid în cele 5 circumscripţii ale ţării. În Lituaniaun salariu mediu lunar. În Olanda 11.250 Euro pentru fiecare partid la nivel naţional. Aşadar, faţă de o ţară precum Olanda, cu venituri medii de 20 de ori mai mari decât cele din România, taxa cerută în ţara noastră este de peste 30 de ori mai mare!

Iată cum o măsură care are o anumită logică democratică şi care este rezonabilă acolo unde este aplicată, se transformă în România într-o taxă excesivă care obstrucţionează drepturile politice, împiedicând participarea în alegeri a unor formaţiuni politice noi care dispun de resurse financiare modeste.

Este, desigur, încălcat şi „Ghidul bunelor practici în chestiuni electorale” elaborat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Lege – Comisia de la Veneţia şi asumat de către Consiliul Europei, prin Rezoluţia 1320 din 2003, la Art. 1.3 alin. vi, se prevede că “Dacă este cerută constituirea unui depozit bancar, el trebuie să fie rambursabil dacă respectivul candidat sau partid obţine un anumit rezultat; suma respectivă şi rezultatul electoral nu trebuie să fie excesive.”

Dacă un partid nu va fi în măsură să plătească această taxă pentru toate colegiile, el va fi dezavantajat pentru că, pentru prima dată în istoria universală a alegerilor, sistemul pe de o parte împiedică mulţi potenţiali candidaţi să participe la competiţia electorală, iar pe de alta repartizează mandatele în funcţie de voturile obţinute de partide în toate colegiile uninominale, aşadar la nivelul întregii ţări. Dacă, spre exemplu, un partid va plasa candidaţi în 25% dintre colegii, atunci fiecare candidat al acestui partid va înfrunta câte patru candidaţi de la celelalte partide. Candidaţii acestui partid mai mic vor trebui să obţină peste 20%, în colegiile lor pentru ca partidul să treacă pragul electoral pentru a accede în parlament. O astfel de lege nu mai există nicăieri în lumea democratică, fiind demnă de dat ca exemplu despre cum anume nu se face o lege electorală.

O lege electorală democratică ar trebui elaborată, în România, în cadrele prevăzute de „Ghidul bunelor practici electorale”. Dar cine va dori acest lucru? Şi cine îl va face?

Aşadar, într-un astfel de context nedemocratic şi extrem de restrictiv, o discuţie despre un partid înnoitor trebuie să aibă în vedere, obligatoriu, prevederile legii partidelor şi ale legilor electorale pentru că acestea pot înăbuşi din start orice fel de demersuri bine intenţionate şi coerent formulate doctrinar de către grupuri de iniţiativă formate din oameni competenţi şi oneşti.

Fotografie din 3 octombrie 2010 de la lansarea Mişcării Verzilor din Piaţa Revoluţiei

Mişcarea Verzilor, din al cărei grup de iniţiativă fac parte, în foarte multe puncte corespunde trăsăturilor necesare unei formaţiuni politice care să aducă, într-adevăr, o împrospătare a mediului politic din ţara noastră. Marea majoritate a membrilor activi au până în 40 de ani şi provin din mediul antreprenorial, din societatea civilă, din zona academică, dinspre activismului pentru mediu, din zona cercetării sau a mediului artistic. Garanţia că este un nucleu înnoitor este dată de faptul că Mişcarea Verzilor îşi asumă numeroase teme despre care partidele cunoscute tac sau pe care le tratează dintr-o perspectivă excesiv conservatoare, ambiguă, incoerentă, incosecventă sau populistă. Printre astfel de teme se numără separarea dintre stat şi biserică şi libertatea religioasă pentru toţi cetăţenii, incluzând aici minorităţile religioase dar şi ateii, agnosticii şi, în general, persoanele fără o religie, drepturile persoanelor LGBT, toleranţa şi deschiderea faţă de minorităţile etnice, opoziţia categorică faţă de proiectul exploatării pe bază de cianuri de la Roşia Montană, susţinerea cercetării ştiinţifice, protejarea patrimoniului istoric şi arhitectural al oraşelor etc. Îmbucurător este că susţinerea pentru eforturile noastre creşte acolo unde reuşim să ne transmitem mesajul, şi anume pe internet, îndeosebi pe Facebook. Şi… da! Creştem… din zi în zi!

PS: Articolul a fost publicat şi pe platforma Vox Publica aici.

www.remuscernea.ro

http://www.facebook.com/remus.cernea

www.miscareaverzilor.eu

Tags: , , , , ,

Leave Comment