Partidul verde Partidul verde

Fotografia care opreşte, pentru o clipă, lumea în loc şi privirea de hoitar a politicienilor…

Feb 21st, 2011 | By | Category: Articole

Fotografia care opreşte, pentru o clipă, lumea în loc

şi

privirea de hoitar a politicienilor

care sticleşte asupra unei ţări înfometate


O simplă ştire despre foametea din Sudan sau dintr-un alt loc de pe lume poate trece relativ neobservată pentru cei mai mulţi dintre noi. Oricum avem problemele, nu uşor de rezolvat, adesea dramatice, de la noi de acasă… iar Sudanul sau Haiti ori alte ţări lovite de o calamitate naturală sau măcinate de războaie civile par mult prea îndepărtate. Şi nici nu trebuie să avem mustrări de conştiinţă dacă ne lăsăm copleşiţi de problemele noastre şi suntem mai puţin atenţi la unele care par îndepărtate. În definitiv – s-ar putea gândi – ce am putea face noi pentru cei 10 copii care mor de foame la fiecare minut în întreaga lume?

Şi totuşi…

Iată mai jos o fotografie pentru care autorul ei, Kevin Carter, a primit premiul Pulitzer, în 1994. Fetiţa sudaneză, prăbuşită de foame, este pândită de un vultur care aşteaptă ca ea să moară… Sudanul este o ţară cam de 10 ori mai mare decât România şi cu cca 43 de milioane de locuitori. A fost lovită în repetate rânduri de foamete, dar şi de conflicte militare interne care au generat sute de mii de victime şi milioane de refugiaţi.

Foto: Kevin Carter, Sudan, martie 1993

Lumea s-a oprit în loc, şocată de forţa teribilă a acestei imagini, devenită ulterior subiect de polemici prelungite. Mai ales că, la doar câteva săptămâni după ce i s-a decernat premiul Pulitzer, fotograful Kevin Carter s-a sinucis, în 27 iulie 1994. Avea doar 34 de ani. În nota pe care a lăsat-o înainte de a comite suicidul, a menţionat faptul că era bântuit de imaginile terifiante ale copiilor morţi sau înfometaţi, ale execuţiilor şi altor grozăvii la care a asistat de-a lungul carierei sale scurte, dar deosebit de intense.

Împreună cu alţi trei jurnalişti fotografi sud africani foarte talentaţi, Kevin Carter a fondat un grup care a activat între 1990 şi 1994 numit “Bang – Bang Club”. Toţi cei patru au obţinut numeroase premii pentru fotografiile realizate în zone de conflict, iar doi dintre ei au fost laureaţi ai premiului Pulitzer. Însă, pe lângă Kevin Carter, şi Ken Oosterbroek şi-a pierdut viaţa, la doar 31 de ani. A murit în 18 aprilie 1994, făcându-şi munca de jurnalist, fiind împuşcat de forţele de ordine sud-africane în timpul unor tulburări din ultimele momente ale regimului de Apertheid, cu puţin înainte ca Nelson Mandela să devină preşedinte.

În 2004, regizorul Dan Krauss a realizat un documentar despre viaţa lui Kevin Carter, film nominalizat la Oscar. Recent a fost lansat un film artistic, “The Bang Bang Club” al cărui trailer îl puteţi viziona mai jos:

Trailer-ul filmului “The Bang Bang Club”

Fotografia de mai sus a stârnit, pe lângă fascinaţie, şi controverse şi dezbateri de substanţă ca, de altfel, mai tot ceea ce a împins lumea înainte. S-a spus, de pildă, că jurnalistul ar fi trebuit, într-o situaţie limită precum aceea pe care o avea în faţa lui, să lase jos aparatul foto şi să intervină pentru ajutorarea persoanei aflate în nevoie. Unii i-au reproşat lui Kevin Carter, pe astfel de considerente, fotografia, acuzându-l de lipsă de scrupule. Există însă o mărturie că fotograful ar fi intervenit totuşi. Dar, dacă a făcut-o sau nu, este mai puţin important.

Coperta filmului “Bang Bang Club” despre viaţa şi cariera jurnalistică a celor patru fotografi din Africa de Sud

În opinia mea, cei care pretind jurnaliştilor şi fotografilor să intervină în astfel de cazuri greşesc. Asta pentru că actul etic pe care îl săvârşesc cei ajunşi cu o cameră foto în mijlocul unor cumplite tragedii, de multe ori riscându-şi viaţa, este acela de a fi martori pentru noi toţi şi de a face din acel dezastru unul care nu s-a consumat în tăcere şi nu s-a topit în uitare. O astfel de imagine ne reţine, măcar pentru o clipă, gândurile şi sentimentele alături de cei loviţi. Mărturia unei grozăvii este în sine un gest etic care ne pune în faţa unei evidenţe care ne forţează la o reacţie… Aşadar, un fotograf jurnalist care ajunge în mijlocul unui dezastru nu este acolo pentru a-l înlătura, ci pentru a mărturisi. Jurnaliştii precum Kevin Carter menţin vie conştiinţa planetei, atâta câtă există ea, asupra ororilor care îi strivesc uneori pe semenii noştri.

Medicii de front nu au ca scop stoparea unui război care stinge nenumărate vieţi şi mutilează trupuri, ci ei încearcă să salveze răniţii şi să le aline durerea. La fel, misiunea jurnaliştilor nu este aceea de a interveni ei direct pentru înlăturarea imediată a efectelor unui dezastru, ci aceea de a ne face să îl privim, de a ne ajuta să nu-l uităm şi, eventual, printr-o mobilizare ulterioară, să încercăm să ajutăm printr-un efort colectiv victimele. De asemenea, să nu îl repetăm, dacă acest lucru stă în puterile noastre.

Fotografia pentru care Greg Marinovish, un alt membru al “Bang Bang Club”, a obţinut premiul Pulitzer în 1991

Desigur poate nu sunt deloc uşor de suportat astfel de fotografii. Atâta durere şi suferinţă ne poate copleşi. Dar este proprie responsabilităţii noastre de fiinţe înzestrate cu raţiune şi conştiinţă decizia de a nu adopta tactica struţului atunci când se confruntă cu o situaţie nedorită. Capul în nisip nu aduce decât o iluzorie negare a problemei. În plus, este doar o întâmplare că nu suntem în aceeaşi postură cu victima din fotografie. Neaşteptatele întorsături ale istoriei ne pot aduce oricând pe fiecare dintre noi sau pe cei dragi nouă într-o situaţie similară.

Dar oare cât de departe suntem, în realitate, aici, în România, de postura fetiţei înfometate şi pândite de vulturul din fotografie?

Cum alegerile se apropie, rămâne de văzut în ce măsură vor fi utilizate aceleaşi strategii şi atitudini de hoitari aplicate de atâţia ani în ţara noastră în pragul alegerilor şi, cel puţin în egală măsură şi ulterior. Îndeosebi faţă de o societate cum este a noastră, mai degrabă debusolată şi încorsetată în cea mai mare parte a ei de comandamente care ţin de baza piramidei lui Maslow.

Abordarea politicienilor va fi din nou una de prădător care ajungând la resurse le va folosi discreţionar pentru clientela care s-a lipit de guvernarea actuală şi de precedentele sau se va face politică într-o altă paradigmă după 2012?

Premisele unei guvernări responsabile depind, pe de o parte, de viziunea şi de maniera de abordare a problemelor, iar pe de alta de calitatea şi probitatea persoanelor care vor fi decidenţii principali. Este o neînţelegere ca democraţia să fie privită drept un sistem în care mediocritatea decizională este privilegiată. Discuţia asupra unor diverse aspecte ale democraţiei o voi relua în articole viitoare, dar aici spun doar că democraţia, pentru a se fonda pe baze solide în modernitate, a avut nevoie, la începuturile ei, de gânditori politici cu viziune care să traseze punctele cardinale ale acesteia. Apoi, pentru a se menţine şi prospera, democraţia are nevoie de cetăţeni responsabili, educaţi şi cu spirit civic, şi de decidenţi oneşti şi capabili.

Aşadar ar fi două mari direcţii în care ar putea-o lua guvernările de după 2012:

1. Ori privirile şi mentalităţile de prădători ale multora dintre politicieni vor duce la continuarea acţiunilor şi practicilor curente de spoliere a resurselor şi administrare incompetentă.

Cum se va face asta? Prin risipirea banului public pe investiţii nenecesare care doar alimentează “firmele agreate” cu fonduri publice pentru a se face lucrări publice, de regulă, de slabă calitate pe bani foarte mulţi. Prin manevre şi jocuri mici pentru interese meschine. Prin refuzul de a ridica privirea din pământ pentru a privi şi spre depărtări. Prin irosirea de energii importante pentru a schimba azi în rău ceea ce s-a făcut ieri, pentru ca mâine să modificăm din nou împingând, haotic, lucrurile către nicăieri. Pentru a submina orice construcţie vizionară, solidă şi de durată…

2. Ori se va guverna pentru a se da consistenţă la ceea ce reprezintă substanţa şi motoarele unei societăţi civilizate, privilegiindu-se lucruri precum libera iniţiativă şi un cadru economic corect, investiţia în oameni (adică educaţie, cercetare ştiinţifică şi sănătate), preocuparea pentru protejarea mediului şi, neapărat, respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a principiilor democratice.

Politica din România trebuie să facă saltul de la “votaţi-vă farsorii, stăpânii şi hoţii” încarnaţi de majoritatea tipologiilor politice care au dominat scena publică în ultimii 21 de ani, la “votaţi-vă partenerii pentru o guvernare responsabilă” făcută în interesul cetăţenilor.

Decizia fiecăruia dintre noi privind implicarea într-un proiect politic sau susţinerea acordată unuia şi preocuparea pentru mersul lucrurilor în ţara noastră după alegerile din 2012 va fi, poate, mai cumpătată având în minte fotografia lui Kevin Carter…

PS: Articolul poate fi citit şi comentat şi pe platforma Vox Publica, aici…

www.remuscernea.ro

http://www.facebook.com/remus.cernea

www.miscareaverzilor.eu

Leave Comment