Partidul verde Partidul verde

„Falusul” lui Brâncuşi şi importanţa nonconformismului în artă, societate şi politică

Feb 19th, 2011 | By | Category: Articole

„Falusul” lui Brâncuşi
şi importanţa nonconformismului în artă, societate şi politică


Google ne reaminteşte că astăzi, 19 februarie 2011, se împlinesc 135 de ani de la naşterea artistului care a revoluţionat sculptura modernă, Constantin Brâncuşi, foarte cunoscut şi apreciat pentru „Pasărea măiastră”, „Domnişoara Pogany”, „Coloana fără sfârşit”, „Masa tăcerii”, „Muza adormită”, „Poarta sărutului”, „Începutul lumii”, „Cocoşul”, „Peştele” şi atâtea alte lucrări care au deschis un câmp creativ cu totul nou. Spre exemplu, „Danaide” s-a vândut cu o sumă record de peste 18 milioane USD, iar, în 2005, una dintre „Pasarile în spaţiu” ale lui Brâncuşi a depăşit acest record fiind adjudecată la o licitaţie cu peste 27 milioane USD.

Google îl celebrează pe Brâncuşi

Opera sa s-a lovit însă de serioase neînţelegeri şi prejudecăţi, ca mai toate revoluţiile care aduc idei şi perspective complet noi. Nu toţi ochii au fost deschişi cu disponibilitatea de a aprecia arta acestui creator de geniu. În locul emoţiei şi contemplării cu încântare, Brâncuşi a avut de înfruntat în timpul vieţii încruntarea, ostilitatea şi orbirea multora.
Spre exemplu, lucrarea lui Brâncuşi „Prinţesa X” expusă la „Galeriile independenţilor” din Paris a stârnit un scandal, fiind chiar chemată poliţia pentru a o scoate din expoziţie. Un ministrul francez urma să fie prezent la vernisaj şi s-au găsit omniprezenţii, iată, indiferent de timp şi loc, „oameni de bine” care au dorit să nu zgârie ochii sensibili ai demnitarului cu o sculptură care „aducea” cu un falus… Remarcabil a fost însă răspunsul poliţiştilor veniţi la faţa locului care nu au luat nici o măsură pentru a înlătura lucrarea lui Brâncuşi, afirmând că judecarea artei nu este de competenţa lor, astfel că nu pot da curs cererii de scoatere a „Prinţesei X” din expoziţie.

Prinţesa X

În 1927, a urmat incidentul din Statele Unite… Vameşii americani au taxat „Pasărea în spaţiu” adusă atunci în SUA. Motivul lor a fost acela că ar vorba de un obiect industrial, „o piesă mecanică”. Lucrările de artă erau scutite de taxe la intrarea în Statele Unite, dar vameşii nu vedeau în „obiectul” respectiv o operă de artă… A fost plătită taxa de 600 USD cerută la vamă, dar Brâncuşi a dat în judecată Statele Unite şi a urmat un proces faimos, câştigat de artist, care a dus la schimbarea definiţiei artei în dicţionarele americane. Ca un detaliu semnificativ pentru revoluţia adusă de Brâncuşi în artă este acela că judecătorul a ţinut „Pasărea în spaţiu” pe masa sa, în timpul procesului, în poziţie culcată, nu verticală. Decizia judecătorului a fost corectă, juridic vorbind, dar el însuşi a avut dificultăţi în a înţelege orizontul deschis de Brâncuşi…

Pasărea în spaţiu

În România, opera lui Brâncuşi a avut de înfruntat în anii ’50 ostilitatea ideologică a comuniştilor care o considerau o formă de artă decadentă, fiind expresia „formalismului burghez cosmopolit”. Brâncuşi, în naivitatea şi nostalgia sa faţă de România a vrut să doneze ţării noastre lucrările aflate în atelierul său fabulos. Cum însă regimul comunist le-a refuzat, lucrările au rămas în occident făcând, în deceniile ulterioare, senzaţie în marile muzee ale lumii.

Brâncuşi în atelierul său din Paris

Mai mult, în anii ‘50, iresponsabilitatea românească a fost împinsă atât de departe încât s-a încercat dărâmarea Coloanei infinitului pentru a fi trimisă la topit… S-a aplicat o forţă de tracţiune de 8800 kgf după cum precizează Sorana Georgescu Gorjan în „Istoria coloanei infinite”. Ţara avea nevoie de fontă şi oţel pentru a construi viitorul de aur! Numai că opera lui Brâncuşi a rămas indiferentă la idealul comunist al „modernizării” României. Coloana infinitului, la a cărei rezistenţă o contribuţie importantă a avut inginerul Stefan Georgescu-Gorjan, a suferit însă o uşoară înclinaţie de pe urma agresiunii.

Coloana fără sfârşit

Deschid două paranteze care cred că au relevanţa lor într-o astfel de discuţie:
Prima este aceea că preşedintele actual al României nu a fost deloc original atunci când şi-a mărturisit dorinţa ca România să dea cât mai mulţi tinichigii şi ospătari în detrimentul filosofilor (prin extensie, al celor care lucrează cu ideile şi „imaterialul”). Preşedintele doar s-a înscris în tradiţia de mentalitate a celor care îşi asumă logica lui „ţării cât mai mult cărbune” ceea ce grăieşte de la sine despre înţelegerea îngustă a conducerii de astăzi a României faţă de problema creativităţii, libertăţii şi împlinirii unui destin individual consacrat lumii ideilor. Când se mizează tot mai mult, în lumea prosperă şi civilizată, pe o economie a cunoaşterii şi pe stimularea creativităţii, decidenţii politici principali de la noi se gândesc cum să fabrice cât mai mulţi roboţi umani condamnaţi la munci repetitive şi care mai degrabă amorţesc creativitatea. Orice muncă are demnitatea ei şi trebuie respectată, dar este contrar unor politici publice responsabile privind educaţia să afirmi, ca preşedinte de stat, că îţi doreşti mai degrabă tineri calificaţi în activităţi care nu cer în mod special inovaţie şi creativitate, decât tineri pregătiţi în domeniile care împing spiritul uman spre depăşirea limitelor…
A doua priveşte dispreţul faţă de patrimoniu cu care statuile de la Universitate au fost mutate abuziv din centrul capitalei. Pentru ce? Ni s-a spus, însă pe fondul unei tăceri vinovate a majorităţii televiziunilor asupra acestei teme, care nu au prezentat şi criticile faţă de acest proiect, ci preponderent poziţia oficială a primarului Oprescu, că raţiunea mutării acestor statui este aceea de a se face o parcare subterană… Şantierul nu avea nici măcar un panou informativ, obligatoriu prevăzut de lege, ceea ce grăieşte de la sine despre neseriozitatea întregului demers. Un arhitect care a văzut proiectul parcării „subterane” mi-a mărturisit că aceasta are prevăzute şi structuri supraterane. Or, asta înseamnă că statuile, chiar dacă vor fi readuse cândva la Universitate, vor fi puse printre sau în umbra unor construcţii, fiind astfel definitiv distrus ansamblul statuar iniţial.

Fotografie pe care am făcut-o în timpul dislocării statuii lui Ioan Heliade Rădulescu de la Universitate

Aşadar, aveţi grijă ce faceţi şi pe mâna cui daţi ideile şi valorile îndrăzneţe şi nobile. Cele mai de preţ reuşite ale creativităţii umane au de înfruntat de regulă, în prima fază, limitările inerente, dacă sistemul este în ansamblul său prost articulat, ale mediocrităţii decidente care va încerca să le înăbuşe sau să le stingă. Apoi, căzute pe mâna unor elefanţi care aleargă printre porţelanuri, au de înfruntat hazardul forţei brute aplicate asupra lor.

În artă, gustul se educă, nu există pur şi simplu… De asemenea, setea de libertate şi de autonomie individuală se cultivă şi ea, nu e un simplu dat…

Lumea pe care o avem de construit şi apărat este aceea care permite şi stimulează apariţia şi înflorirea ideilor noi şi neconvenţionale şi protejează, în acelaşi timp, valorile consacrate. Societăţile dominate de prejudecăţi, credinţe şi ideologii care menţin cenuşiul uniformizării şi sunt ostile noului şi ideilor îndrăzneţe sunt cele închise, sufocante pentru spiritele creative şi inovatoare. Acest lucru priveşte deopotrivă arta, ştiinţa, patrimoniul cultural, apartenenţa religioasă sau lipsa unei afilieri la un cult, activitatea politică şi, de fapt, o comunitate în ansamblul ei.
Mediul politic de la noi, închistat şi lipsit de curaj şi ingeniozitate în a împinge România înainte, cere la rândul lui o doză consistentă de împrospătare, de idei şi suflu noi, pentru a câştiga în responsabilitate şi substanţă.
Societăţile deschise sunt acelea care permit libera manifestare a noului în orice domeniu şi construcţia unui astfel de cadru este vitală pentru libertate. Or, nonconformismul care subminează imobilismul este cheia către o astfel de lume relaxată, stimulativă pentru creativitate şi gazdă a unui circuit şi dialog viu al ideilor care nu înlătură pe nimeni şi nimic din raţiuni arbitrare sau ideologice.
Nonconformismul, cutezanţa şi creativitatea sunt vântul care suflă mai departe în pânzele civilizaţiei umane. De forţa acestuia depinde mersul înainte al unei societăţi.
Cât de puternic este însă acum acest vânt în România?

Câteva imagini filmate cu Brâncuşi… În ultimele secunde îl vedeţi împingându-se cu prietenul său, artistul Marcel Duchamp, în joacă, pe marginea unui bazin cu apă

PS: În anul 2002, am realizat cu Societatea Culturală Noesis, printr-o colaborare cu TreeWorks şi beneficiind de un sprijin din partea Microsoft România, „Enciclopedia Virtuală Constantin Brâncuşi”. Am avut onoarea să lucrez la acest proiect cu Barbu Brezianu, regretatul exeget al lui Brâncuşi, care a fost consultantul de specialitate al acestei enciclopedii. Calitatea ei a fost recunoscută prin cel mai important premiu al industriei IT&C a României acordat pentru cea mai bună realizare culturală multimedia alături de „Enciclopedia Virtuală I.L. Caragiale”. Enciclopedia conţine şi excepţionalul documentar realizat de Cornel Mihalache despre opera şi viaţa lui Brâncuşi. Începutul acestui documentar poate fi vizionat aici:


Prima parte din excepţionalul documentar realizat de regizorul Cornel Mihalache şi consacrat operei şi vieţii lui Constantin Brâncuşi

PS: Articolul poate fi citit şi comentat şi pe platforma Vox Publica, aici…

www.remuscernea.ro

http://www.facebook.com/remus.cernea

www.miscareaverzilor.eu


2 comments
Leave a comment »

  1. Interesanta abordarea celor de la google, care nu se dezmint niciodata in a fi profesionisti in tot ceea ce fac. Am citit cu drag articolul tau despre Brancusi, multumesc!

  2. […] Ocazie cu care îi urez la mulţi ani. Pentru că e viu. Şi închei prin a vă recomanda un articol foarte frumos care mi-a plăcut. Tags: artă, brâncuşi, sculpturăCategory: Diverse You […]

Leave Comment