Protestatarii au băut „cianură” în faţa hotelului Marriott unde s-a ţinut conferinţa pro-RMGC
Jul 9th, 2010 | By remus | Category: ArticoleProtestatarii au băut „cianură” oferită de Moartea însăşi
în faţa hotelului Marriott
unde s-a ţinut conferinţa pro-RMGC
Joi, 8 iulie 2010, a fost organizată la hotelul Marriott o conferinţă de prezentare a aşa numitelor avantaje economice pentru România ale unei exploatări miniere pe bază de cianuri la Roşia Montana.

Aşa cum am anunţat în comunicatul de miercuri, 7 iulie, am asistat la conferinţa pro-RMGC în calitate de preşedinte executiv al Partidului Verde, şi am şi adresat câteva întrebări celor care au conferenţiat.

Mai multe organizaţii neguvernamentale - Re.Generation, Salvaţi Bucurestiul, Agenţia de Monitorizare a Presei, Miliţia Spirituală, EcoCivica, Salvaţi Dunărea şi Delta, Noii Golani, Heritage, Mai Mult Verde şi R.P.E.R – au protestat într-o manieră deosebit de expresivă în faţa hotelului. “Cianura” oferită de Moartea însăşi a fost o foarte bună socată tradiţională…
Discursul lui Mircea Toma la protestul din 8 iulie 2010, din faţa hotelului Marriott, unde avea loc o conferinţa de susţinere a proiectului exploatării miniere pe baza de cianuri de la Roşia Montana.

Întrucât protestul a fost unul apolitic, lucru pe care l-am respectat, mai mulţi membri ai partidului fiind de faţă fără însă a purta semne distinctive, am participat la acesta în calitate de simplu cetăţean.

Când am ieşit de la conferinţa pro-RMGC am făcut o declaraţie pentru presă, lucru absolut firesc, întrucât presa era interesată de punctul meu de vedere şi eram singurul dintre participanţii la protest care fusesem înauntru.

Update - Am declarat următoarele:
Declaraţie la protestul din faţa hotelului Marriott – 8 iulie 2010
„ (Cianura) Se serveşte din plin în interior, de unde tocmai vin. Am aici materiale, am asistat la această conferinţă. Marea problemă a conferinţei Gold Corporation este că insistă pe argumente economice, pe câte beneficii ar avea România dacă s-ar iniţia acest proiect. În orice ţară civilizată însă, argumentele economice nu prevalează în faţa celor de mediu. Pe acestea trebuie pus accent şi problemele de mediu sunt cele care trebuie să atârne mai greu în orice fel de balanţă. De aceea, îi felicit organizatori pentru acest protest. Este o acţiune civică. Eu aici vorbesc în calitate de persoană particulară.
Răspunzând unui jurnalist care a spus că un protestatar nu ar fi de acord cu prezenţa mea la protest:
Este o neînţelegere pentru că nu este o manifestare politică. Suntem aici în calitate de cetăţeni.
Prin forţa lucrurilor am reuşit să şi particip la această conferinţă din interior care vă asigur că este extrem de plictisitoare. Jurnaliştii care au fost în interior cred că pot să confirme acest lucru. Una peste alta această propagandă pentru proiectul de la Roşia Montana este o propagandă în sensul cel mai tare ale cuvântului şi sunt convins că prin coalizarea societăţii civile, prin coalizarea vocilor responsabile din această ţară proiectul va fi stopat. Vă mulţumesc foarte mult şi vă invit la acest pahar de „cianură”. S-a vorbit până acum de sumele care ar reveni României. Dar care este suma pe care ar câştiga-o compania? Aş fi curios să o aflu şi pe aceasta…

Presa online şi câteva posturi de radio au reflectat protestul. De remarcat însă tăcerea posturilor de ştiri pe tema protestului, deşi au fost acolo… a fost prezentată de regulă doar conferinţa pro-RMGC. Felicitări însă pentru TVR care a avut un material echilibrat.
Alte ştiri au apărut aici: Green Report, Mediafax, Cotidianul, Agerpres, TV Mureş.
Iată însă şi materiale care fac abstracţie sau minimizează protestul insistând în acelaşi timp pe “argumentele” RMGC: Evenimentul zilei şi România liberă.

Ţin să fac o precizare şi în urma materialului foarte bun postat de dl. Magor Csibi pe excelentul site Think Outside The Box care notează însă despre mine, printre altele, că: “În spirit de bun politician, n-a uitat să precizeze că a venit la protest în calitate de “om simplu” şi nu de activist de partid, deşi într-un comunicat de presa a anunţat ieri că Partidul Verde va fi prezent la conferinţa RMGC.”
Aşa cum am menţionat mai sus, la conferinţa pro-RMGC m-am înscris în calitate de preşedinte executiv al Partidului Verde, dar la protestul din faţa hotelului, membrii partidului au participat în calitate de cetăţeni. Nu e nici o contradicţie aici. În tema Roşia Montana sunt implicat direct încă din 2006, după cum se poate vedea mai jos, în calitate de director executiv al ong-ului “Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă”: document de poziţie al unor organizaţii neguvernamentale, material postat pe www.wall-street.ro, material postat pe www.universulpadurii.ro.
Opinii cum că tema “Roşia Montana” ar fi monopolul unor persoane, că unii ar “confisca” în vreun fel tema sau că alţii nu ar avea dreptul să participe la un protest sau să îşi afirme punctul de vedere sunt lipsite de rezonabilitate şi contraproductive pentru efortul necesar al tuturor celor implicaţi într-o cauză complexă şi nu uşor de apărat…
(Update:
Întrucât, aşa cum am fost rugat de persoane la care ţin, nu ar fi totuşi cazul să popularizez pe site-ul meu grobianismul unora de care internetul este oricum plin, am decis să scot link-ul către acel articol menţionat mai jos.
Pregătesc însă un material mai amplu, pentru o carte, cu exemple de injurii, intoleranţă şi violenţe de limbaj pe care le-am primit în cantităţi şi forme impresionante de-a lungul vremii şi care reflectă atitudini mult prea prezente în societatea noastră. Acolo vă veţi putea delecta cu numeroase astfel de exemple…)
Un exemplu de împingere la extrem a acestui tip de abordare greşită şi coborâtă în acelaşi timp până la grobianism este articolul postat aici.
Iată mai jos şi o imagine ingenios realizată de un colaborator al nostru din Braşov privind Roşia Montana Death Corporation:

Remus Cernea


[...] This post was mentioned on Twitter by SOS Rosia Montana. SOS Rosia Montana said: Detalii şi imagini de la protestul spectaculos de ieri: "Protestatarii au băut „cianură” oferită de Moartea însăşi… http://fb.me/Ah8ofHOY [...]