Remus Cernea – primul politician român cu peste 7000 de susţinători pe Facebook
May 9th, 2010 | By remus | Category: ComunicateRemus Cernea – primul politician român
cu peste 7000 de susţinători pe Facebook
Numeroasele postări pe site-ul www.remuscernea.ro şi pe pagina mea de pe Facebook, dar şi dialogul permanent cu susţinătorii au dus la o creştere constantă a numărului acestora.
Astfel, în acest moment, sunt primul politician român cu peste 7000 de susţinători pe Facebook, iar la nivel mondial mă situez pe locul 804, în clasamentul întocmit de Facebook în privinţa numărului de susţinători.

Acest lucru este posibil doar ca urmare a substanţei acţiunilor întreprinse şi a credibilităţii câştigate, în ciuda unei vizibilităţi de zeci de ori mai mici în media clasică faţă de cea a liderii partidelor parlamentare şi a demnitarilor de rang înalt ai statului român.

Numai în ultima săptămână au avut loc peste 1000 de interacţiuni (comentarii) postate pe pagina mea de Facebook.
Le mulţumesc cu acest prilej încă o dată tuturor celor care s-au alăturat paginii mele de Facebook şi împreună cu care construiesc o comunitate interesată de schimbarea în bine a lucrurilor în România.
Remus Cernea


