De ce nu candidez la alegerile parţiale pentru Colegiul nr. 19 din Bucureşti
Apr 6th, 2010 | By remus | Category: ArticoleDe ce nu candidez la alegerile parţiale
pentru Colegiul nr. 19 din Bucureşti
Luni, 5 aprilie, am depus un dosar de înscriere la alegerile parţiale pentru Colegiul nr. 19 din Bucureşti, de data asta ca independent. După cum se ştie, legea electorală actuală interzice atât partidelor neparlamentare, cât şi independenţilor să poată candida.
Am depus acest dosar ştiind foarte bine că nu voi putea candida. Evident că dosarul va fi respins. Am făcut-o însă din câteva considerente:
1. Acest demers al meu este unul pur principial şi vizează apărarea unor valori democratice golite de conţinut de actuala clasă politică precum pluralismul politic şi dreptul de a alege şi a fi ales. Fără respectarea acestora este o iluzie să credem că România va prospera şi că libertăţile individuale ale cetăţenilor vor fi respectate de către actuala clasă politică.
2. Este un gest simbolic care arată că alegerile din România după 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 nu sunt unele democratice şi pluraliste. În mod ironic, aceste alegeri parţiale seamănă izbitor cu cele care se organizau în perioada comunistă când pe buletinele de vot, pentru primării spre exemplu, figurau câte doi candidaţi ai partidului unic, iar cetăţenii formal “aveau de unde alege”. Situaţia actuală din România arată cu prisosinţă că din punct de vedere al incompetenţei, corupţiei şi spiritului de castă manifestat de actuala clasă politică atunci când îşi acordă privilegii, avem la putere un partid unic. Între PDL, PNL şi PSD nu se pot trasa linii de demarcaţie clare din punctul de vedere al practicilor medievale de utilizare a puterii pentru a se înstăpâni asupra cetăţenilor şi resurselor acestei ţări şi nu pentru a servi interesul public.
3. Mai mult, atunci când am încercat să candidez pentru Colegiul 1 din Bucureşti foarte multe figuri publice au fost de acord că legea este nedreaptă iar politicieni de la cele trei mari partide au promis că o vor schimba pentru a permite şi altora să candideze, nu doar partidelor parlamentare. Acest lucru a fost afirmat şi de către dl. Radu Stroe care a şi câştigat colegiul. Au trecut de atunci câteva luni iar aceste promisiuni nu s-au realizat.
4. Cele două candidate, Teo Trandafir şi Liliana Mincă, ar trebui să se retragă din competiţie şi să ceară mai întâi schimbarea legii sau emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă de către guvern pentru a se permite şi înscrierea altor candidaturi. Altfel victoria oricăreia dintre ele va fi una lipsită de glorie.
5. Voi ataca în instanţă decizia de a mi se respinge dosarul candidaturii şi voi încerca să arăt că legea este una injustă şi că subminează însăşi temelia democraţiei care depinde în mod esenţial de alegeri libere, corecte şi pluraliste.
6. În condiţiile unor încălcări flagrante ale drepturilor fundamentale în România şi a desfăşurării unor alegeri injuste inclusiv prin cumpărare de voturi şi legi alectorale discriminatorii şi nedemocratice care ar putea fi uşor reparate prin decizii politice simple şi la îndemână, este ridicol să se iniţieze modificări ale Constituţiei. Politicienii care au dominat scena politică după 1989 au fost în majoritate fie ostili democraţiei, fie necunoscători ai principiilor de bază ale acesteia. În aceste condiţii, este imposibil ca aceste persoane să fie cei care îndreaptă România înspre o democraţie veritabilă. Este nevoie de cu totul alţi politicieni şi de alţi profesori de democraţie pentru ca aceasta să fie deprinsă şi să funcţioneze la un nivel acceptabil în ţara noastră.
6 aprilie 2010
Remus Cernea
Preşedinte executiv
Partidul Verde
0727.583.594




[...] UPDATE: Aşa cum şi intuiam, candidatura lui Remus este un simbol, explicat aici. [...]
M-am bucurat de la prima ta prezenta in public. M-am bucurat pentru ca esti o voce alternativa care se da cu capul de peretii ridicati de actuala clasa politica. Si ma bucura perserverenta. Cred ca daca ritmul iti va fi acelasi, rezultatele or sa apara. Pare greu, chiar imposibil. Dar spiritul meu idealist si constructiv este hranit. Sunt studenta anul I la Stiinte Politice. Tot un astfel de gand m-a condus aici, dar acum imi pierd energia. Nu stiu ce timp am si nici cat de mult pot ajuta, dar mi-ar placea sa ma alatur efortului. Daca e nevoie de ajutor, contactati-ma. Si daca momentan nu, multa rabdare va doresc ! Restul se fac.
http://victorionescu.wordpress.com/2010/04/06/alegeri-partiale-duc-spre-sistemul-bipartidist/
Keep it up! In viitor lucrurile se vor schimba sau vom fi cu totii in alte tari!
[...] Acest lucru este conform cu ceea ce am anticipat şi îmi oferă posibilitatea să atac în instanţ…, cât şi prevederile legate de semnături (România depăşeşete de 4 ori limita maximă admisă de Consiliul Europei de maximum 1% din numărul alegătorilor dintr-un colegiu fiind cerute minim 4% dintre semnăturile acestora) sau de constituirea unui depozit care este, în România, cel mai mare din Uniunea Europeană (de 30 de ori mai mare decât în Olanda spre exemplu). Detalii despre aceste teme găsiţi în analiza pe care am făcut-o sistemului electoral din România şi gravelor lui probleme aici. [...]
Felicitări pentru depunerea candidaturii! Nu sunt ecologist, dar sunt revoltat de felul în care sectarul Parlament a defecat legea electorală, cu nesimţitul prag electoral, ce face din dreptul INDIVIDUAL de a fi ales, un drept COLECTIV. Deonstraţia o veţi găsi de veţi clica pe numele meu.
Mai am şi alte “bunătăţi” acolo. Fiţi pe fază!
Cand ai participat la alegerile prezidentiale, am fost dezamagita de directia si continutul discursului tau care era, preponderent, ofensiv la adresa lui T. Basescu. Gestul de mai sus, demonstreaza ca poti mai mult. Succes!
[...] Prin aceasta candidatura, ca si prin decizia de a participa la partialele de la sectorul 1 – o… Ceea ce se intimpla cu aceasta lege electorala in vigoare e o problema care ar trebui sa dea de gindit si, mai ales, sa invite la actiune. In privinta faptului semnalat de insistenta lui Remus Cernea, legea confectionata cu dedicatie de Pirvulescu, Hrebenciuc si echipa e pur si simplu STUPIDA. [...]