Barcelona, mon amour

sau

Despre întâlnirea cu Gaudi şi convertirea mea la Catolicism

“The great book, always open and which we should make an effort to read, is that of Nature” spune Antoni Gaudi, adică “Marea carte, întotdeauna deschisă şi pe care ar trebui să facem un efort să o citim, este cea a Naturii”.

Operele lui pe care le-am văzut la Barcelona sunt realmente copleşitoare. Geniul său, originalitatea, nonconformismul demonstrează o dată în plus că pentru “gândirea îndrăzneaţă” limitele nu există decât pentru a fi depăşite şi că fantezia, când se întâlneşte cu puterea de muncă şi voinţa de a face lucruri, poate transforma lumea dintr-una ternă, într-una magică, dintr-una inospitalieră, într-una interesantă şi cu sensul pe care îl introducem noi înşine într-un univers indiferent.

The “Temple Expiatori de la Sagrada Família”

The “Temple Expiatori de la Sagrada Família” (“Expiatory Church of the Holy Family”) sau în română “Templul Ispăşirii Sfintei Familii” este o catedrală de poveste sau un artefact care pare din altă lume.

The “Temple Expiatori de la Sagrada Família”

Construcţia ei a fost începută de Gaudi în 1882, iar fondurile pentru ridicarea catedralei au fost exclusiv private bazându-se pe donaţii, fonduri ale Bisericii Catolice şi, îndeosebi în ultimele decenii, pe biletele cumpărate de turişti.

The “Temple Expiatori de la Sagrada Família”

Statul spaniol nu a sprijinit financiar construcţia în nici un fel, deşi catolicismul a fost religie de stat din 1851 până în 1978.

The “Temple Expiatori de la Sagrada Família” (interior)

Se speră finalizarea acesteia în 2026 când se împlinesc 100 de ani de la moartea marelui arhitect catalan. Bugetul pe 2009 pentru lucrări a fost de cca 18 milioane de Euro.

The “Temple Expiatori de la Sagrada Família” (interior)

Vizitând această construcţie uimitoare simţi inevitabil încântarea aceea specială pe care ţi-o aduce contemplarea uneia dintre marile opere de artă ale geniului uman.

The “Temple Expiatori de la Sagrada Família”

Îţi vine să îmbrăţişezi coloanele şi pereţii cu o bucurie lăuntrică senină şi ingenuă.

Vizitând o astfel de catedrală minunată, sau cum sunt cele gotice clasice, te poţi gândi să devii una cu fluidul ideatic care a creat aşa ceva… Te poate pândi chiar gândul unei convertiri la catolicism…

Dacă religia catolică ar consta doar în transfigurarea creativităţii şi în promovarea unei deschideri şi toleranţe faţă de toţi oamenii încântarea mea încercată într-o astfel de construcţie poate că ar merge până la a mă gândi să devin un susţinător fervent al acesteia…

Dar cum s-ar putea produce o astfel de convertire?

În primul rând cred aş pretinde, în câmp speculativ, lipsa oricărei încorsetări dogmatice. Gaudi însuşi, când a realizat în plan arhitectural Sagrada Familia, şi-a luat libertatea de a contrazice tot ceea ce s-a construit până la el în materie religioasă.

The “Temple Expiatori de la Sagrada Família”

Ar mai trebui să închid însă ochii şi la numeroasele probleme istorice, binecunoscute, care aruncă o lumină deloc onoabilă asupra catolicismului.

În Park Güell (realizat între 1900–1914)

De fapt, Isus îmi este simpatic şi empatizez cu el atât timp cât îl privesc ca pe un om, desigur unul deosebit şi interesant pentru vremea şi zona în care a trăit, cu nobile calităţi şi care merită atenţie.

În Park Güell (realizat între 1900–1914)

În această postură de om, multe idei şi istorii legate de Isus au sens şi pot constitui un motiv legitim de reflecţie. A-l urca însă pe Isus deasupra umanităţii şi a-l diviniza complică mult lucrurile şi aruncă destinul lui şi maximele acestuia într-un neverosimil de nedepăşit din punctul meu de vedere.

În Park Güell (realizat între 1900–1914)

Aşadar, până la urmă, ispita convertirii la Catolicism dacă ar fi urmată ar fi o dovadă de pură naivitate din partea mea. Aşa că o las deoparte mulţumindu-mă cu contemplarea marilor artefacte ale geniului uman.

În Park Güell (realizat între 1900–1914 – casa pare de zahăr, dintr-o poveste a copilăriei…)

Gaudi şi alţii ca el au lăsat în urmă, în esenţă, monumente ale cutezanţei, libertăţii şi creativităţii spiritului uman. Pretextul ideatic al acestora este până la urmă irelevant…

În Park Güell (realizat între 1900–1914 – casa pare de zahăr, dintr-o poveste a copilăriei…)

Astfel că întâlnirea mea cu Gaudi a fost pentru mine prilejul unei încântări şi bucurii senine, dar nu şi al unei convertiri religioase. Marea Carte din care îşi trage, până la urmă, seva geniul uman este aceea a Naturii…

PS: În perioada 19-21 am participat la Barcelona la Consiliul Partidului Verde European unde am propus şi a fost adoptată o rezoluţie cu implicaţii importante asupra stopării proiectului explăatării miniere pe bază de cianuri de la Roşia Montana.

Remus Cernea

Mai jos sunt alte fotografii cu realizări extraordinare ale lui Antoni Gaudi:

Cu Claudiu Crăciun (vicerpreşedinte al Partidului Verde în stânga) şi Silviu Dumitru (Secretar General al Partidului Verde în dreapta)

Casa Batlló

Casa Batlló

Casa Batlló

Casa Batlló

Casa Milà

Casa Milà