„Ofensiva Verde” ajunge la Râmnicu Vâlcea în 28-29 martie 2010
Mar 26th, 2010 | By remus | Category: Comunicate„Ofensiva Verde” ajunge la Râmnicu Vâlcea
în 28-29 martie 2010
În municipiul Râmnicu Vâlcea, duminică, 28 martie 2010, la ora 12.00, la Centrul de Afaceri Flandra din str. Drumul Câmpului nr. 15, Preşedintele executiv al Partidului Verde, dl. Remus Cernea, va avea o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii partidului. Dl. Remus Cernea răspunde astfel invitaţiei adresate de filiala locală a Partidului Verde şi de candidatul nostru, dl. Valerian Croitorescu, la alegerile parţiale pentru primăria oraşului Râmnicu Vâlcea.
Clădirea Judecătoriei din Râmnicu Vâlcea
Invităm jurnaliştii la conferinţa de presă organizată luni, 29 martie, la ora 12.00, în acelaşi loc. Între orele 16.30-17.20 dl. Remus Cernea va fi invitat la o emisiune în direct la TV Vâlcea 1, iar de între 19.00-20.00, la emisiunea „Criterii politice” de la VTV.
Evenimentul se înscrie în seria celor organizate cu participarea lui Remus Cernea, în cadrul „Ofensivei Verzi”, la Piteşti (în 17 februarie unde a susţinut o conferinţă de presă, a fost invitat la un talk show la Antena 1 Piteşti şi a ţinut conferinţa cu titlul “Democraţie vs. tirania majorităţii”), Braşov (în 5 martie, unde a susţinut o conferinţă de presă şi o conferinţa cu titlul “Este România o democraţie eşuată?”) şi Cluj-Napoca (în 7 martie, unde a susţinut o conferinţă de presă şi o conferinţa cu titlul „Merită să te implici în problemele cetăţii? – Spre o filosofie pragmatică a acţiunii plecând de la Friedrich Nietzsche, Emil Cioran şi Albert Camus”) şi după conferinţa ţinută la Bucureşti, pe data de 24 februarie, cu tema “Machiavelli aplicat la politica de astăzi” (în cadrul unui eveniment organizat de Institutul Italian de Cultură).
Contact:
Gabriela Botea
Vicepreşedinte al Partidul Verde şi
Vicepreşedinte al Biroului Judeţean Vâlcea
0746.098.845
Remus Cernea
Preşedinte executiv
remuscernea.ro@gmail.com
0727.583.594


Pe cand si la Constanta?
la deva nu veniti?
judetul hunedoara este mai mult decit important datorita inestimabilelor comri ale naturii…as aminti aici de Rezervatia Naturala Retezat…..
Voi ajunge si la Deva si in multe alte localitati. La Deva am si trait primii 14 ani din viata. Toate insa la timpul lor…
Va doresc o zi frumoasa,
Remus Cernea
Am ramas placut impresionanta de Domnul Cernea…se vede ca stie ce isi doreste, si chiar doreste binele tarii noastre. Multumesc Domnului Profesor Gheorghe Ploaie ca mi-a dat sana sa particip la aceasta intalnire si am avut ocazia sa-l cunosc pe Domnul Cernea. Sper sa mai revenitii la noi in oras. Cu mult respect, o sipatizanta a Partidului Verde… PS: pacat ca nu am 18 ani sa pot vota:(
Buna ziua !
Multumesc pentru raspuns!Daca este posibil sa anuntati cu doua saptamini in avans evenimentul…
Sigur prezinta interes pentru zona si voi incerca sa vin si sa va ajut cu promovarea in cercul iubitorilor de natura ai judetului!
Toate cele bune!
[...] După cum se ştie, duminică 18 aprilie 2010, vor avea loc alegeri parţiale pentru primăria oraş… [...]
[...] cum se ştie, în cadrul „Ofensivei Verzi”, am avut o serie de acţiuni la Râmnicu Vâlcea în 28-29 martie şi 13-14 aprilie 2010 unde au şi avut loc alegeri locale pentru primărie, la Piteşti (în 17 [...]