Partidul verde Partidul verde

Invitaţie la dialog între toţi candidaţii

Nov 20th, 2009 | By | Category: Comunicate

Invitaţie la dialog între toţi candidaţii

Actuala clasă politică aflată la conducerea ţării a demonstrat încă o dată că este străină de principiile minimale ale democraţiei.

Faptul că, în ciuda tuturor declaraţiilor în favoarea unui dialog care să aibă loc între toţi candidaţii la preşedinţie, reprezentanţii marilor partide au decis să nu participe, demonstrează că sunt doar persoane însetate de putere şi dispuse să uite regulile democraţiei.

Aceşti politicieni – Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu – s-au comportat precum nişte alergători într-o competiţie sportivă care i-au îmbrâncit pe ceilalţi competitori de pe pistă pentru a alerga doar ei.

Atât timp cât România se va afla sub controlul unor astfel de persoane, nu va avea nici o şansă să devină o ţară democratică şi prosperă pentru că aceşti oameni, împreună cu partidele lor, sunt interesaţi exclusiv de puterea care le aduce privilegii şi nu de apărarea şi promovarea democraţiei.

Reaiu apelul pentru realizarea astăzi, în ultima zi a campaniei electorale, a unei dezbateri politice la care să fie invitaţi toţi candidaţii la alegerile prezidenţiale. În absenţa măcar a unei astfel de dezbateri nu se poate vorbi de alegeri libere şi de respectarea dreptului cetăţenilor la o corectă informare.

Remus Cernea

12 comments
Leave a comment »

  1. Consider că întâlnirea de azi dintre cei trei candidați este un atac la adresa democrației din România.
    Nu este normal ca presa să dea de înțeles că nu are sens să votezi pe altcineva decât cei trei, toți candidații trebuie să aibă aceleași drepturi.
    Consider că noi, susținătorii unui alt candidat decât cei trei, ar trebui să protestăm astăzi în fața palatului parlamentului împotriva acestui atac la democrație.
    Mă refer la un protest individual și nu la ceva organizat pentru a nu putea fi acuzați că nu avem aprobare.
    Nici acum 20 de ani nu am avut autorizație să protestăm.
    Poate facem întâlnirea de la 19:00 la palatul parlamentului.
    Ce se va întâmpla dacă se trezesc cu 100000 de susținători ai celor 9 candidați neinvitați? Ve fi o știre sau presa va alege să ignore în continuare un eveniment care nu este organizat de cei 3.

  2. Sti ca mie imi place atitudinea lor?! Asa se pierd voturile, ca iar vom vedea circ…
    Oricum prietenii mei si prietenii prietenilor mei.. au auzit de tine.. au vizitat situ tau… si mai mult ca oricand vor sa dea votul de blam..
    Il punem in aplicare! Te votam! Pentru ca am vazut la tine ceea ce la ceilalti lipseste!
    Mult succes!

  3. vezi si articolul asta:

    http://www.ziare.com/actual/alegeri-prezidentiale-2009/11-20-2009/kelemen-hunor-geoana-si-antonescu-m-au-acceptat-la-dezbatere-955738

  4. bun, dar cine pe planeta Terra poate sa oblige autoritatile din Romania, cele 3 partide si candidatii lor, IPP-ul sau TVR-ul sa organizeze o dezbatere cu toti candidatii, cum ar fi fost normal?! tocmai l-am auzit pe un domn de la IPP asemanand confruntarea dintre cei 3 cu o nunta sau o zi de nastere (la care, desigur, nu se auto-invita nimeni), ceea ce e TOTAL ABSURD! alegerile prezidentiale nu sunt un eveniment privat! dar ce poti sa le faci?! ei fac ce vor muschii lor si noi ramanem cu buzele umflate, pe principiul “cainii latra, caravana trece”… ar trebui totusi toti ceilalti candidati sa faca ceva… nu stiu nici eu ce, dar am ajuns la limita suportabilitatii! spunea cineva inainte sa mergem (noi, populatia, sustinatorii celorlalti candidati) sa protestam in fata cladirii cu pricina – ok, numai ca nu toti stam in capitala… si-atunci ce ne ramane de facut?!

  5. Pentru cei care nu stau în capitală normal ar fi să protesteze în fața prefecurilor denunțând faptul că nu au loc alegeri libere. Din păcate cred că sunt prea împrăștiați susținătorii din „trritoriu” pentru a putea fi luați în seamă într-o Românie în care majoritatea este decisă prin sondaje de opinie, nici nu știu de ce se mai fac alegeri doar avem sondaje.

  6. sunt nemultumit de modul pentru care s-a optat pentru aceasta “dezbatere”… este anti-democratica si partinitoare!
    Oricum prietenii mei si prietenii prietenilor mei.. au auzit de tine.. au vizitat situ tau… si mai mult ca oricand vor sa dea votul de blam..
    Il punem in aplicare! Te votam! Pentru ca am vazut la tine ceea ce la ceilalti lipseste!
    Mult succes!

  7. Slogane pentru protestul de la 19:00 de la palatul parlamentului:
    „Vrem alegeri libere!”
    „Jos Ceaușescu!”

  8. Protestul va fi in fata la TNB in piata Universitatii. E mai accesibil si e si un loc cu mai multa semnificatie in lupta pentru libertate din Romania.

  9. Am auzit chiar acum un comentariu dragut: o doamna de peste 65 de ani intreaba o tanara de circa 30:
    Dna: – Tu cu cine votezi?
    Tanara: – Cu Remus Cernea.
    Dna: – Da’ de ce?
    Tanara: – Pentru ca m-am saturat de tot restul.
    Dna: – Sa stii ca m-ai convins, il votez si eu pe ala cu coada pentru ca e frumos.

    Este si acesta un criteriu, mai ales la persoanele in varsta…. Important este ca alegerea facuta de ei sa nu fie degeaba.

    Succes, Remus! Si eu te votez!

  10. Adevarat! Manipulare in masa… oricum tara e basita..si plina de tarani ce il voteaza pe Geoana…

    Ce ziceti de o mini revolutie diseara ? In piata constitutiei? In timpul dezbaterii?

    Remus, vrem sa fi acolo!

  11. Este incredibil, inacceptabil si jignitor ceea ce se intampla, aceasta dezbatere “intre 6 ochi”…

    Imi este pur si simplu scarba de acesti cei trei mari politicieni care se cred buricul pamantului si cred ca totul se invarte in jurul lor. Ceea ce s-a intamplat miercuri (amanarea dezbaterii si in ce conditii), ceea ce s-a intamplat saptamana trecuta la Cluj, ceea ce se va intampla in seara asta (discriminarea “minoritatilor” ca sa ma exprim astfel).. evidentiaza inca o data ce inseamna cu adevarat sa fii politician cu putere si cu multi bani.. in Romania, evident.

    D-nule Remus, mi-ar fi placut foarte mult sa va vad astazi la acea dezbatere, sincer nu prea mai cred de foarte mult timp in termenul “politician” dar mi-ar placea sa aveti sansa sa demonstrati ca eu, ca multi altii, ne inselam, ca se poate si altfel decat am fost nevoiti sa suportam pana acum…

    Mult succes la alegeri, mi-e foarte greu sa cred ca veti avea o sansa reala pentru simplul fapt ca ati fost prea putin mediatizat, dar puteti fi sigur ca aveti votul meu!!! (un vot pentru schimbare!)

  12. Ar trebui sa faceti o campanie pe net ca tinerii sa se prezinte la vot! Cu cat mai multi tineri la vot cu atat vom avea mai multi votanti ai verzilor!
    Toti cei care voteaza cu Noi SA POARTE IN ZIUA dE DUMINICA CEVA VERDE!
    HAIDETI SA DAM O LECTIE ACESTOR POLITICIENI
    SA-l VOTAM PE REMUS!

Leave Comment