Partidul verde Partidul verde

Comunicat de presa: Remus Cernea către Ciutacu: „Preşedintele nu trebuie să fie un Superman.”

Nov 6th, 2009 | By | Category: Comunicate

BUCUREŞTI 6.11.2009: Aseară, în cadrul emisiunii Vorbe Grele, difuzată pe Antena 2, Remus Cernea a venit cu soluţii la criza economică şi politică în care se află România. Remus Cernea consideră că Preşedintele nu trebuie să fie un „Superman” ci să facă ceea ce trebuie, potrivit Constitutiei.

„Peste 60% dintre români nu se simt reprezentaţi de actualele partide, motiv pentru care ei au nevoie de o alternativă”, a spus Remus Cernea la începutul emisiunii Vorbe Grele. Candidatul Partidului Verde (PV) crede că e nevoie ca actuala clasă politică să fie reformată: „trebuie sa intre figuri noi în politică din randul tinerilor”, deseori denumind această iniţiativă a sa drept „ecologia clasei politice”. El a spus că mesajul său este adresat în special tinerilor şi celor care îşi doresc o alternativă la lumea politică de astăzi pe care o apreciază depăşită şi iresponsabilă.

Întrebat cum s-ar fi descurcat în actuala criza politică Remus Cernea a răspuns că „un Preşedinte responsabil numeşte imediat un premier ce găseşte o majoritate parlamentară.” Candidatul Partidului Verde a mai spus că dacă ar fi Preşedinte ar accepta chiar şi un Premier propus de majoritatea parlamentară. El a susţinut acest lucru prin faptul că „dacă nu ai un guvern valid nu poţi lua decizii”. Remus a mai spus că pentru a reuşi să creăm o economie mai transparentă trebuie să aibă loc o relansare fiscală. Însă el consideră că „nu poţi vorbi de dezvoltarea unei ţări fără investiţii în cercetarea ştiinţifică”.

„Preşedintele nu trebuie să fie un Superman” a mai spus Remus Cernea către Victor Ciutacu, „ci trebuie sa facă ce prevede Constituţia”. Candidatul PV nu vine cu propuneri de măsuri populiste care ţin de Executiv, situându-se astfel în opoziţie cu ceilalţi candidaţi la prezidenţiale. Remus consideră că pregătirea sa teoretica şi experienţa sa cu oamenii până în prezent l-ar putea ajuta să înţeleagă părţile implicate într-o criză politică. Cu privire la capacitatea sa de a relaţiona cu oamenii care au o pregătire intelectuală mai precară decât a lui Remus, Preşedintele executiv PV a spus: „Sunt un om obişnuit, merg cu RATB-ul şi am tot felul de discuţii zilnice cu oameni obişnuiţi.”

Candidatul verzilor a mai vorbit despre cartea sa „Manifest împotriva becalizării României” şi a spus că va face tot ce ţine de el pentru a opri masacrul împotriva pădurilor din România, situaţie neglijată pe deplin de guvernele care au condus până în prezent. „Suntem afiliaţi la Verzii Europeni iar la următoarele alegeri parlamentare vom intra în Parlamentul României”, a încheiat Remus făcând referire la Partidul Verde, în cadrul căruia ocupă funcţia de Preşedinte Executiv.

Victor Gavril, Staff de campanie Remus Cernea, Tel: 0766424678

Silviu Dumitru, Sef de campanie Remus Cernea, office@verzii.ro silviu_dum@yahoo.com

15 comments
Leave a comment »

  1. http://www.realitatea.net/twitter-si-facebook-au-devenit-ring-de-lupta-in-campania-electorala_657977.html

    “Reţelele de socializare de tip Twitter şi Facebook sunt folosite în primul rând pentru dinamizarea campaniei electorale. Paginile de pe Facebook sau canalele de pe youtube sunt utilizate pentru a creşte gradul de încredere al votanţilor, prin prezentarea în timp real a jocurilor de culise, scrie sursa amintită.

    Câştigătorul fără drept de apel al acestei bătălii este tânărul Remus Cernea. Deşi în sondaje se plasează sub 1%, candidatul verzilor conduce detaşat în campania online. Ziarul italian scrie că Cernea şi-a câştigat deja porecla de “candidatul facebook”. Şi site-ul oficial, şi paginile sale de pe Twitter şi Facebook sunt mai accesate chiar decât cele ale actualului preşedinte, Traian Băsescu.”

  2. Un om fff valoros intr-adevar, dar il rog sa nu mai mearga la emisiunile unor oameni care nu au bun simt, sa fie mai selectiv, nu cred ca pentru a-si sustine ideile si candidatura trebuie sa apara in emisiunile unor oameni care stiu doar sa-i faca pe altii de cacao.

    MULT SUCCES \m/

  3. bravo, Remus! Singura prestatie decenta si coerenta a verunui candidat! Iti doresc muult succes si curaj! Doar tu pui Romania in pragul unui test de autoreformare!!!

  4. Cred ca sustinerea de pe facebook sau hi5 sau …mai stiu eu ce site nu reprezinta nimic in comparatie cu ce ar trebui sa-ti dea macar o speranta ca vei castiga. Procentul de persoane cu drept de vot care au internet si au mai si accesat acest site e MIC. De aceea ma indoiesc ca vei reusi sa ajungi la o finalitate cu aceasta candidatura. Daca mama, tata si bunicii mei te-ar vedea te-ar elimina din start pentru aspectul fizic sau/si faptul ca nu sunt capabili sa inteleaga discursul tau ( nu la tine e problema ci la ei pentru ca sunt extrem de limitati in gandire ). Daca extrapolezi acest aspect la toti posibilii tai votanti (eu am sa te votez) cred ca demersul tau va fi inutil. Astept cu nerabdare sa vad cate procente vei obtine. Sincer, mult succes.

  5. Nu-ţi face tu griji despre câţi vor fi de acord cu Remus din prima. Şi apetitul pentru candidaţi culţi şi civilizaţi e ceva ce se învaţă în timp.

  6. remus un sfat pt cei din strainatate ai putea sa apari la tv-uni romanesti international ca protv internatinal antenainternational tvr international ca sa te vada si in strainatate ca se cunoaste putin detine doresc din tot sufletul sa ajungi presedinte

  7. iti doresc succes si te asigur de votul meu. sper sa ai puterea sa iti continui lupta si sa cresti in notorietate de’a lungul anilor. as fi fericita daca la urmatoarele alegeri parlamentare membrii partidului pe care il reprezinti vor fi votati de romani.

  8. Votam cu tine in primul tur.
    Sunt 99% sigur ca nu prinzi turul II, dar iti urez succes in continuare.
    E foarte bine ca un tanar are curaj sa se implice in politica, la modul serios.

  9. pacat, mare pacat ca IN Romania candidezi…

  10. Imi place ca ai mult optimism. Am citit aici un comment in care zicea autorul ca parintii si bunicii lui nu te vor vota din cauza aspectului si al modului de a vorbi. Eu as adauga si varsta. Sincer nu cred ca un om care are mai mult de 35 de ani va accepta sa il “conduca” unul mai tanar ca el. Eu am 22 de ani si sincer m-am lovit de aceasta falsa discreditare data de varsta in anumite situatii cand se expuneau punce de vedere. Iti doresc mult succes si as vrea sa iti dau un sfat: vorbeste mai rar in aparitiile televizate, spui prea multe lucruri deodata si oamenii de rand nu pot toti sa te urmareasca,vorbeste mai apasat si mai rar. Ar mai fi aspectul fizic,desi eu personal nu pun pret pe asa ceva; valoarea omului e in el,insa multa lume nu e ca mine.Stiu ca frizura e vitala 🙂 pentru tine,la fel si barba , dar a fi presedinte implica o imagine cu mai multa sobrietate. Sper ca iti va fi util commentul meu. Inca o data mult succes si sper sa reimprospatezi scena politica.

  11. Felicitari Remus!
    Ai votul meu. Persevereaza! E nevoie de un pol al normalitatii si decentei in Romania politica. Ma gandesc in modul cel mai serios la semnarea unei adeziuni pentru PV.

  12. apreciez candidatura dvs. la prezindentiale ca singura care merita atentie.
    insa, dincolo de cateva aparitii in media regret nespus ca nu aveti o campanie pe net puternica. ea ar fi necesara deoarece are costuri reduse si bazinul dvs. electoral este reprezentat , cred eu, de votantii din mediul urban, cu minim liceu (dar de obicei studii superioare), varsta intre 18-40 ani, neconformisti.

    de ce lipseste o astfel de campanie sau este mult prea putin vizibila? seful dvs. de campanie ar face bine sa aplice ce a citit in cartile de marketing electoral. se poate face o campanie de bun simt dar care sa fie eficace.

    acum e prea tarziu. trebuia gandit totul in detaliu de cel putin acum 6 luni…imi pare rau.
    inca 5 ani pierduti pentru Romania.

  13. Toti de pe aici vad ca sunt aproape siguri ca Remus nu are sanse..si asta e un mod de a influenta pe altii si nu e bn. sanse sunt daca vrei ceva cu adevarat sa faci o schimbare. de aceea nu il voteaza multi pt ca daca tot se aude ca nu sunt sanse..eu vad altceva..sunt sanse si persoanl ii fac gratuit publicitate pe net si unde apuc, asta pt ca vad ceva in el..si daca vreau ceva cu adevarat fac..nu ma resemnez. de ce nu fac si altii ceva daca cred in ideile lui ..nu inteleg,daca fiecare ar fi facut cateva fluturase cu numele si ideile lui de ceva timp..ar fi avut sanse..eu abia am auzit de el zilele trecute..dar cu romani asa pesimisti..nu ajungem nicaieri decat sa fim folositi pt jocurile politice,platind parlamentul si guvernul sa se certe pe banii nostri.Inteleg ca ultimii ani au fost teribili cu promisiuni desarte,coruptie si crima..dar Romania trezeste-te..se mai poate face ceva..un inceput nou..mai tanar..daca nu faci nimic cum vrei sa obtii ceva..misca, da din coate,informeaza-te, lupta pt ceea ce iti doresti.Sunt ff multi care zic..as vota dar nu cred ca are sanse..daca ati sti cate comentarii de genul am auzit..cred ca s-ar aduna vreo 1000..si pic cu pic se umple paharul.Daca toti in loc sa comenteze ar da mai departe entuziasmul si informatia ar fi ceva.Cu oameni de genul lui Remus, tineri su idei inovatoare,eu cred ca avem sanse la o noua Romanie, verde, proaspata, tanara educata si moderna. Opinia mea.

  14. Si daca Remus nu va fi presedinte ar mai fi o sansa.. Am inteles ca domnul Basescu il sustine. Daca dansu va iesi din nou presedinte macar ii poate oferi un post in guvern??? Ministru al educatiei sau agriculturii ceva si tot e bn. Oameni simpli,tineri dar si educati ca el alesi direct din si de popor nu de parlamentari ar face o diferenta. Astept si opinia voastra.

  15. Un post in guvern ar fi bun daca nu la prezidentiale anul acesta.

Leave Comment