La ţepe, băieţi, în Piaţa Victoriei!
Sep 24th, 2009 | By remus | Category: ComunicateLa ţepe, băieţi, în Piaţa Victoriei!
Vino să fii Ţepeş pentru o oră
şi să îi tragi în ţeapă pe politicienii care au distrus România
Campania de gherilă a lui Remus Cernea continuă cu un nou eveniment de excepţie organizat marţi, 29 septembrie 2009, începând cu ora 17.45, în Piaţa Victoriei (în faţa Muzeului Antipa).
România a fost adusă într-un dezastru economic, politic, social şi moral de către actuala clasă politică. Ţara este sufocată de către politicienii care domină acum scena publică. Nu mai poţi face nici o diferenţa de esenţă între ei, toţi şi-au dat măsura iresponsabilităţii, incompetenţei şi intereselor meschine pe care le servesc.
Speranţa într-un viitor prosper al acestei ţări a ajuns la cote alarmant de mici. În mai toate domeniile domină haosul şi neîncrederea. Aproape toţi tinerii se gândesc cum să plece mai repede pentru că totul e strivit de sentimentul că în România nu se poate face nimic şi că singurul destin este aici ratarea.
În aceste condiţii represive pe care sistemul politic românesc actual le-a instaurat împotriva cetăţenilor devin perfect legitime protestele radicale şi neconvenţionale. Aşa că vino marţi în Piaţa Victoriei şi fii un Ţepeş: scapă România de corupţie, incompetenţă, şi infantilism politic.
Trage-i în ţeapă pe toţi cei care au compromis grav viitorul acestei ţări şi care vor să te conducă şi pe viitor: Băsescu, Geoană, Antonescu, Boc, Becali, Vadim, Oprescu! Dă o şansă schimbării!
Un interviu recent despre candidatura mea găsiţi pe Metropotam.
Bucureşti, 24 septembrie 2009
Remus Cernea
Candidat la alegerile prezidenţiale
din partea Partidului Verde
www.remuscernea.ro
remuscernea.ro@gmail.com
0727.583.594





Sunt departe de tara si, sin pacate, nu pot participa desi as face-o cu mare placere.O sugestie…eu n-as taia atatia copaci doar ca sa-i trag in teapa pe “jmecherii” aia. Nu merita o teapa de caciula, mai bine una singura si sa-i insirati pe toti…
Poate or fi tepe din materiale reciclate? Asa ar merge
[...] Mâine, marţi, 29 septembrie, la ora 17.45 vă invit să fiţi Ţepeş pentru o oră şi să îi tr… [...]
[...] Il susțin pe Remus Cernea la prezidențiale Eu îl susțin pe Remus Cernea la alegerile prezidențiale pentru ca nici unul din candidații partidelor politice nu mai au în ochii mei credibilitate. Pentru că m-am săturat de clasa politică românească, dar nu vreau să pierd speranța că se mai poate schimba ceva. Mă gândeam să nu mă duc la vot, până azi când am am aflat de Remus. E tânăr și nonconformist, îmi place cum gândește și îl admir pentru curaj. Nu a făcut politică, dar a fost implicat în societatea civilă. Nu are un partid puternic în spate (e candidatul Partidului Verde) și încă se chinuie să strângă cele 200.000 de semnături pentru candidatură, dar are idei interesante și duce un “război de gherilă” pentru atenția mass-media. [...]
Acum sa fim seriosi, ok respect Remus pt ce vrei sa faci, dar crezi ca tu, singur sau cu echipa ta poti schimba ceva? Daca sti unele chestii, principii, si asa mai departe din viata omului… nu inseamna ca ai sti sa conduci o tara. Mai ales una ca Romania! daca ar fi multi, adica foarte multi ca tine, poate tara asta ar mai avea o sansa, dar asa… imi pare rau, votul meu tot alb ramane! succes oricum!